Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a prezentat presei proiectele pe care Consiliul Local le-a aprobat ulterior și care vor fi prezentate, joi, 16 martie 2017, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Primăria Hunedoara va solicita Ministerului fonduri în valoare de 100 de milioane de lei pentru finanțarea celor 36 de proiecte ce vizează reabilitări și modernizări de străzi, școli și grădinițe, construirea unei creșe și dotarea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” cu un computer tomograf (CT).