eveniment foto

Zilele Hunedoarei 2017 – scurt bilanț

Anul acesta, sărbătoarea Zilele Hunedoarei a început luni și s-a terminat duminică, adică a ținut ca în povești, șapte zile (dar nu și șapte nopți!). Am avut nu doar program muzical (la scenă) și zeci de tarabe cu mâncare și diverse produse, ci și o gală de excelență, în cadrul căreia am premiat hunedorenii de succes, cupa primăriei la fotbal, o paradă a portului popular hunedorean încheiată cu un dans la care a participat un număr-record de oameni, întâlnire cu scriitorii la Biblioteca municipală etc.

Anul acesta, la „Zilele municipiului Hunedoara” organizate în perioada 21-23 iulie 2017 au participat un număr de aproximativ 76 de comercianți, cu diferite domenii de activitate (terase, alimentație publică, artizanat, comerț, jocuri distractive ș.a.m.d.). De la aceștia, Primăria municipiului Hunedoara a încasat suma de 77.750,00 de lei.

Luni și marți, echipe de fotbal formate din reprezentanți ai cartierelor și satelor aparținătoare s-au luptat pentru titlul de cea mai bună echipă din oraș. A câștigat echipa din Micro 5. Jocurile s-au desfășurat pe cele două terenuri sintetice recent inaugurate de primărie, în apropierea școlilor din Micro 6, respectiv Micro 7.

Imagini din prima zi a Cupei Primăriei la Fotbal | Imagini din cea de-a doua zi a Cupei Primăriei la Fotbal

De asemenea, în data de 17 iulie, Orchestra Simfonică de Tineret din Haga, împreună cu Band Klezmer di Gojim, a susținut un concert, parte din Festivalul „Hunedoara Lirică” și Zilele Hunedoarei, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor. Intrarea a fost liberă.

Imagini de la spectacolul susținut de Orchestra Simfonică de Tineret din Haga

Marți, 18 iulie, pe lângă meciurile de fotbal, hunedorenii au participat la spectacolul de operă Zrínyi 1566, care a avut loc tot în curtea Castelului Corvinilor și tot în cadrul Festivalului „Hunedoara Lirică” și Zilele Hunedoarei.

Opera rock Zrínyi1566 a fost desemnată drept cel mai important eveniment cultural al anului 2009 în Ungaria. Piesa evocă asediul cetății Szigetvar de către armatele otomane conduse de Sultanul Suleiman Magnificul.

În perioada 6 august – 8 septembrie 1566, un grup de puțin peste 2.000 de luptători maghiari și croați conduși de Zrínyi Miklos a rezistat asediului armatelor otomane cu un efectiv de circa 100.000 de soldați și peste 300 de tunuri.

Rezistența eroică a apărătorilor cetății Szigetvar a oprit armata otomană din drumul său către Viena, pentru că în timpul asediului Sultanul Suleiman, bătrân și slăbit, a murit.

Textul scris de regizorul și scriitorul maghiar Moravetz Levente reprezintă o epopee pusă pe muzică de Papp Zoltan și orchestrată de Balasy Szabolcs și Horvath Krisztina.

Imagini de la opera rock Zrínyi 1566

Miercuri, 19 iulie, de la ora 18:00, Sala Dietei din Castelul Corvinilor a găzduit Corala “Doina”, Corul “Sacerdotes”, C.A.R.P. “Speranța” Hunedoara și Cenaclul Literar și de Jurnalism “Victor Isac”, care au susținut spectacolul “Ecourile muzicii și poeziei”. De asemenea, Biblioteca Municipală Hunedoara a găzduit întâlnirea cu scriitorii și cărțile lor, intitulată chiar așa: „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor”.

Imagini de la spectacol | Imagini de la întâlnirea cu scriitorii

Joi a fost ziua porților deschise la Castelul Corvinilor, Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie, Grădina Zoologică, Ștrandul Corvina și Bazinul de Înot – deci atât turiștii, cât și hunedorenii au avut de unde alege și ce face.

Aula Facultății de Inginerie din Hunedoara a găzduit, tot joi, un eveniment deosebit – Gala de Excelență „Hunedoreni de Succes”, în cadrul căreia au fost premiați 17 hunedoreni merituoși: învățători și profesori, medic, polițist, pompier, precum și singurul elev care a luat nota 10 la evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a. Tot aici au fost premiați (cu diplome și sume de bani) elevii și sportivii care, în decursul anului, au obținut rezultate deosebite la competițiile la care au participat. Cei prezenți la gală au avut ocazia să asculte și recitalul cameral al trio-ului „Cuore” și un program al Fanfarei Tinerilor Hunedoreni.

Imagini de la Gala de Excelență „Hunedoreni de Succes”

Seara, a avut loc cel de-al treilea spectacol din cadrul Festivalului „Hunedoara Lirică” găzduit de Muzeul Castelul Corvinilor – „Tosca”, de Giacomo Puccini, dirijor: Juan Cantarell (Spania).


Vineri au urcat pe scenă artiști locali, iar capul de afiș l-a reprezentat Taraful din Clejani. În timpul zilei, am defilat prin oraș îmbrăcați în straie tradiționale, în cadrul Paradei Portului Hunedorean. Ajunși la scena din Centrul Vechi al Hunedoarei, am format cel mai mare Brâu Pădurenesc, compus din 600 de oameni îmbrăcați în costume populare sau ii.

Imagini de la Parada Portului Hunedorean și Brâul Pădurenesc

Seara  a început cu reprezentații ale mai multor ansambluri de muzică și dansuri pădurenești din județul Hunedoara, a continuat cu spectacolul Ansamblului Hațegana și, la final, cu Taraful din Clejani.

Imagini de la spectacolul Tarafului din Clejani

Sâmbătă, am avut Cupa VTM Hășdat, iar seara, pe scenă au urcat artiști locali, apoi DeepCentral și legendara trupă Phoenix. Nicu Covaci, solistul, a primit în această zi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Hunedoara. În curând, orașul nostru va avea un imn compus de domnul Covaci, de-acum cetățean hunedorean!

Imagini de la concertul DeepCentral | Imagini spectacol artiști locali | Imagini de la concertul Phoenix

Duminică seara, deși ploaia ne-a speriat puțin, nu ne-am lăsat intimidați și am așteptat cu sufletul la gură să-i vedem live pe modovenii de la Carla’s Dreams… care au venit și au cântat exact așa cum ne-am așteptat. Mii de hunedoreni s-au strâns în Centrul Vechi, cu umbrele, cu pelerine de ploaie, unii veniți de departe, alții veniți încă de la amiază.

Înainte, pe scenă au urcat Cristina Vasiu, hunedoreancă de-a noastră și Lidia Buble, deveancă adoptată de București. Ambele s-au declarat încântate să cânte acasă, printre ai lor.

Imagini de la concertul Cristinei Vasiu | Imagini de la spectacolele susținute de artiști locali | Imagini de la concertul Lidiei Buble | Imagini de la concetul Carla’s Dreams

 

La final, dorim să știm părerea voastră. V-au plăcut Zilele Hunedoarei? Au fost pe gustul vostru artiștii aleși de noi? Cine v-a plăcut, cine nu? Pe cine doriți să vedeți pe scenă anul viitor, la Zilele Hunedoarei 2018? Această sărbătoare vă este dedicată vouă, tuturor hunedorenilor, de aceea ne dorim să fiți cu toții mulțumiți – în măsura în care se poate să mulțumim pe (aproape) toată lumea.

3 thoughts on “Zilele Hunedoarei 2017 – scurt bilanț

  1. Propunere pentru urmatoarele evenimente: găsiți o solutie astfel încât la toate tarabele sa ruleze aceeași muzică simultan….cred ca pe lângă fumul inevitabil, a fost lucrul care a derajat cel mai mult. Multumesc.

  2. De departe au fost cele mai frumoase zile ale orasului nostru,felicitari din toata inima!

  3. Frumos, elegant plin de bun simț și prezența domnului Primar ]ncontinu printe organizatori a avut un efect benefic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.