eveniment

Ora Pământului, sărbătorită și la Hunedoara #Connect2Earth

Municipiul Hunedoara se va alătura şi anul acesta oraşelor care pe data de 30 martie 2019 vor lua parte la evenimentul “Ora Pământului” (Earth Hour). Evenimentul reprezintă o acțiune simbolică, derulată la nivel internațional și are ca scop conștientizarea opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale.

Sâmbătă, 30 martie 2019, între orele 20:30 – 21:30, în municipiul Hunedoara se vor stinge luminile pe B-dul Libertății – str. Constantin Bursan – str. Castelului – curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

Iluminatul public se va opri timp de 60 de minute, timp în care tineri voluntari de la “Cercetașii României” vor scrie cu ajutorul lumânărilor numele municipiului nostru, Hunedoara, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

Mai multe informaţii despre eveniment se găsesc pe site-ul oficial Earth Hour în România, www.ora-pamantului.ro.