Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, a lansat campania de interes public „Urgența este pentru Urgențe!”.
În data de 7 Aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Fundaţia Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, a elaborat campania de interes public de educare a populaţiei intitulată „Urgenţa este pentru Urgenţe” în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea calităţii serviciilor de urgenţă prespitaliceşti şi spitaliceşti prin dezvoltarea şi implementarea unui program de formare – etapa a doua”, proiect finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.
În cadrul acestei campanii s-au realizat două spoturi TV şi două spoturi audio care au primit recomandarea CNA ca fiind de interes public major, în vederea educării publicului larg cu privire la importanţa modului în care sunt folosite serviciile de urgenţă, respectiv numărul unic de urgenţă 112.
La acest eveniment a participat Excelența Sa domnul Arthur Mattli, Ambasadorul desemnat al Confederației Elevețiene în România, domnul Dan Octavian Alexandrescu, Secretar de Stat, coordonator al Direcției Politica Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății, doamna Rodica Nassar, Secretar de Stat, coordonator al Direcției Afaceri Europene și Relații internaționale, Inspecția sanitară de stat și Serviciul medicină de urgență, din cadrul Ministerului Sănătății, domnul General-locotenent ing. Ionel-Sorinel Vasilca, Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale și domnul dr. Raed Arafat, Secretar de Stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și coordonatorul tehnic al proiectului.
Nu apelați la Urgență decât atunci când aveți cu adevărat nevoie de asistență de urgență.