Medicii Hunedoarei

Medicii Hunedoarei: Dr. Liviu Oros

Ajungem la secția de Neurologie și prima întrebare pe care i-o adresăm domnului doctor este: aveți vreo legătură cu artistul hunedorean Liviu Oros? Singura legătură este că bunica domnului doctor a fost cea care i-a ales prenumele Liviu, pentru că era la modă.

Doctorul Liviu Oros este timișorean și a ajuns la spitalul din Hunedoara după terminarea facultății, în anul 2012. Din fericire, îi place atât spitalul, cât și orașul și nu se mai gândește să plece. Plănuia să se mute în Suedia, dar s-a răzgândit. A ales neurologia pentru că i s-a părut interesantă, „mai palpitantă decât altele”. „Sigur”, spune dr. Oros, „pentru pacienți este mai puțin interesantă, dar pentru mine, ca medic, da”.

Medicina a ales-o pentru că atât bunicul, cât și fratele său au practicat această meserie. Un aspect interesant: bunicul său a fost medic de igienă la Institutul de Sănătate Publică din Timișoara. Fratele, cu trei ani mai mare, a fost cel care i-a influențat decisiv parcursul profesional. Dacă nu ar fi fost el, ar fi ales politehnica și astăzi ar fi lucrat în domeniul telecomunicațiilor.

Despre pacienții care ajung la neurologia din Hunedoara, dr. Liviu Oros ne-a povestit multe. Ce am reținut este că trebuie să avem grijă de noi, pentru că sunt tot mai frecvente accidentele vasculare cerebrale (AVC) la persoanele tinere.

„În ultimii ani a scăzut mult vârsta pacienților cu AVC, la 40 și ceva – 50 de ani deja nu mai este o surpriză când pacientul se prezintă cu AVC. Factorii de risc pentru accidentul vascular cerebral sunt: tensiunea crescută netratată corespunzător ani de zile, diabetul, cei doi factori combinați (bolnavii de diabet care au și tensiunea mărită) și în plus: fumatul, consumul de alimente grase, colesterolul mărit și vârsta, care este un factor independent față de ceilalți”, spune dr. Liviu Oros.