știri

Informare 21 mai 2020

INVESTIȚII: Încep lucrările la sistemul de canalizare în Peștișu Mare!Primăria municipiului Hunedoara a emis autorizația lucrărilor de construire pentru executarea rețelelor de canalizare în Peștișu Mare. Valoarea lucrărilor este de 5.328.673 de lei. Proiectul și realizarea acestuia aparțin societății comerciale APA PROD S.A. Deva.
Extinderea rețelei de canalizare în localitatea Peștișu Mare cu conducte PVC are o lungime totală de 5,55 km și va acoperi tot satul, excepție făcând drumul județean. De asemenea, proiectul prevede și execuția a trei noi stații de pompare a apei uzate și a conductelor de refulare aferente. Vor exista 380 de cămine de racord noi.
„Este un moment foarte important pentru hunedorenii din Peștișu Mare, care așteaptă de zeci de ani aceste lucrări. Suntem în măsură să spunem că aceasta este încă o promisiune îndeplinită și sunt sigur că locuitorii din Peștiș vor fi cei mai fericiți la aflarea acestei vești. Sperăm să nu existe contestații care să prelungească termenul la care încep lucrările, pentru că oamenii s-au săturat să aștepte și este de înțeles”, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
În acest moment, lucrările sunt autorizate și pot începe luna viitoare, conform declarației directorului general al S.C. APA PROD S.A., dacă nu vor exista contestații în perioada prevăzută legal pentru aceasta.

Foto: HunedoaraLibera.ro

INVESTIȚII: Marea Asfaltare continuă în Hunedoara!În cadrul contractului Subsecvent 2, săptămâna aceasta am început decopertarea străzii Dorobanților, din cartierul hunedorean Ceangăi. Strada Dorobanților se intersectează cu Bulevardul Traian, una dintre arterele principale ale orașului. Muncitorii au început deja lucrul, ordinele de începere a lucrărilor fiind emise în baza autorizației de construire din 26 septembrie 2019.
În paralel, continuă lucrările de asfaltare în zona străzilor Zambilelor – Traian Vuia – Poștei.
Valoarea totală a Contractului Subsecvent 2 este de 16.189.110,49 lei (fără TVA), respectiv 19.265.041,48 lei, iar lucrările care se execută pe străzile Zambilelor, Privighetorilor și Dorobanților au valoarea de 5.669.366,80 lei (fără TVA).

EVIDENȚA POPULAȚIEI: Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Hunedoara informează că odată cu instituirea stării de alertă la nivel național, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2, va soluționa cererile de eliberare a actelor de identitate pentru toate motivele prevăzute la art. 19 aln. (1) din OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, precum și cele prvind stabilirea reședinței după următorul program:PRIMIRE ACTE:Luni, marți, miercuri: 8:00 – 14:00Joi: 8:00 – 14:00, 14:30 – 18:30Vineri: 8:00 – 13:00ELIBERARE ACTE:Luni, marți, miercuri: 14:30 – 16:30Joi: 14:30 – 18:30Vineri: 13:00 – 14:00

Inline image

SĂNĂTATE: Farmacia care asigură permanența în noaptea de 21/22 mai 2020 este DR. MAX 7 de pe Bd. Dacia nr. 33, bl. 8, tel. 0799-106522. Aceasta este deschisă între orele 21:00 – 7:00.