știri

Informare 27 mai 2020

INVESTIȚII: Au început lucrările la un nou proiect, iluminatul arhitectural pentru Casa de Cultură din Hunedoara. La finalul lucrărilor, clădirea construită în anii ’50 va fi pusă în evidență prin noul iluminat arhitectural ce va întregi spectacolele de muzică și lumină ale fântânii arteziene „Regele Ferdinand” pe Pietonala din Hunedoara!

Inline image

INVESTIȚII: Lucrările la noul teren de sport multifuncțional cu gazon sintetic ce va fi amplasat în incinta unității de învățământ Școala Gimnazială nr. 7 de pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Hunedoara – Colegiului Economic Emanuil Gojdu sunt în plină desfășurare.Terenul de sport va avea o suprafață de 1.125 mp și următoarele caracteristici:
• teren de sport minifotbal/ handbal: 20x40m în interiorul liniilor de joc, cu un spațiu de siguranță de 2,5m, dispus perimetral;• împrejmuire perimetrală a terenului cu stâlpi metalici cu înălțimea de 4-6 m și panouri de gard zincat 2×2,5m;• gazon artificial multisport, certificat de federațiile sportive internaționale;• 2 porți prevăzute cu plase și accesorii de prindere;• instalație de iluminat nocturn.Contractul pentru realizarea acestui obiectiv de investiție are valoarea de 284.553,16 lei, TVA inclus. Sportul și educația fizică contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă, menținerea stării de sănătate și întărirea spiritului de echipă și a celui de competiție a copiilor. Tinerii din orașul nostru au nevoie de sport și de educație. Actuala administrație a investit în aceste două direcții ori de câte ori a fost posibil. În Hunedoara au fost construite 7 terenuri de sport, în apropierea instituțiilor de învățământ.Împreună, modernizăm și înfrumusețăm Hunedoara!

Inline image

LUCRĂRI: Muncitorii vor deschide în curând un nou șantier în Centrul Vechi pe strada Mierlei și aleile Mierlei, Parcului și Ciocârliei.După modernizare, parcul din cartier va fi înfrumusețat, iar mobilierul urban schimbat în totalitate. Am început astăzi schimbarea acestora prin amplasarea de noi coșuri de gunoi!

Inline image

LUCRĂRI: Micro V/1, strada Zambilelor – în plin proces de modernizare. Se reorganizează rețeaua de iluminat public stradal și pietonal. Mai sunt în lucru și străzile Dorobanților, Poștei și Traian Vuia unde au fost create noi locuri de parcare, alei și trotuare noi. În perioada imediat următoare muncitorii vor deschide noi șantiere pe bulevardul Corvin, dar și în Centrul Vechi pe strada Mierlei și aleile Mierlei, Parcului și Ciocârliei.

ZONE VERZI: Am plantat din nou flori în rondourile din oraș. Sperăm ca de data aceasta să nu mai fie furate. Rugăm cetățenii ca, în cazul în care surprind persoane care fură florile de pe domeniul public (sau fac alte distrugeri), să sesizeze telefonic Poliția Locală la nr. ☎️ 0254-954.

Inline image

ZONE VERZI: În rondoul în formă de turn din Curtea Husarilor (curtea exterioară a Castelului Corvinilor) florile au fost înlocuite de către muncitorii de la Salubprest Hunedoara​. Aceștia au scos bulbii de lalele și au plantat flori de sezon. 💐


SĂNĂTATE: Farmacia care asigură garda de noapte în perioada 23-28 mai 2020 este CATENA de pe Bd. Corvin nr. 9, tel. 0254-716929.