Odată cu revenirea în administrarea urbei a parcului situat între strada 22 Decembrie, bulevardul Dacia și bulevardul Corvin din municipiul Hunedoara, angajații Primăriei, ai societății Salubprest și beneficiari de venit minim garantat au început o amplă acțiune de curățenie și igienizare a parcului. Muncitorii adună frunze, gunoaie, crengi și toaletează zonele verzi, chiar dacă vremea nu este foarte prietenoasă în această perioadă.
„Ne dorim ca, în cel mai scurt timp, să redăm acest parc cetățenilor din municipiul Hunedoara, însă nu oricum, ci având un aspect modern. În acest parc al pensionarilor, așa cum îl știm cu toții, nu s-a mai intervenit de foarte mult timp și din păcate acest lucru se vede. Căutăm să implementăm aici un proiect pe fonduri europene, însă până atunci, prioritară este curățenia. De aceea, am mobilizat muncitorii care lucrează în fiecare zi la acest aspect”, spune primarul Dan Bobouțanu.
Terenul care aparține domeniului public al Municipiului Hunedoara are o suprafață de aproape 14.000 de metri pătrați. Aici, administrația locală dorește să amenajeze un spațiu modern, având ca surse de finanțare banii europeni. Programele de finanțare pentru perioada 2021-2027 sunt încă în pregătire, astfel că funcționarii primăriei fac toate demersurile pentru pregătirea documentațiilor necesare viitoarelor proiecte. Ca primă etapă, a fost stabilit un portofoliu de proiecte prioritare, pentru care începând cu trimestrul 1 al anului viitor se va demara pregătirea documentațiilor necesare.Printre aceste proiecte, care vizează măsuri de regenerare urbană a spațiilor publice, se regăsește și proiectul „Reabilitare, modernizare și dotare «parc central» din municipiul Hunedoara”.
Prin acest proiect se urmărește reamenajarea totală a structurii existente a parcului și transformarea parțială a acestuia într-un spațiu destinat manifestărilor culturale și recreative.
Sunt vizate următoarele:
• crearea de spații de socializare și promenadă;
• realizarea de plantații noi și zone verzi generoase;
• crearea de locuri de joacă pentru copii și dotarea acestora cu mobilier specific;
• realizarea de terenuri de practicare a activităților sportive;
• realizarea de alei pietonale și împrejmuire;
• realizarea de fântâni arteziene;
• realizarea dotărilor urbane și a utilităților;
• amplasare de foișoare;
• realizarea unui amfiteatru de mici dimensiuni, în aer liber;
• realizarea unui sistem de udare automatizat;
• realizarea a unui sistem wi-fi;
• realizarea unui sistem video de supraveghere;
• realizarea de iluminat ambiental.Toate acestea vor fi integrate arhitectural, respectându-se prevederile din planul urbanistic general și contextul în care se amplasează.
Aceste direcții urmăresc oferirea către hunedoreni a posibilității de a petrece timp liber de calitate într-un spațu public modern.