24 iulie 1456 este data la care Iancu de Hunedoara, comandant suprem al oştilor Ungariei, îi scria regelui Ladislau Postumul, descriindu-i pe scurt victoria obţinută împotriva turcilor la Belgrad.
„Serenisimului principe şi domn, domnului Ladislau, din mila lui Dumnezeu rege al Ungariei, Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei, etc. duce al Austriei şi al Stiriei, precum şi marchion al Moraviei, preamilostivului nostru domn, [de la] credinciosul locţiitor al Înălţimii Voastrea, Iancu de Hunedoara, comite al Bistriţei. Înălţate principe!
Preamilostive domn al nostru! După oferirea supusă a serviciilor mele. V-am înştiinţat în scris mai înainte că împăratul turcilor a împresurat această cetate a Belgradului cu putere atât de mare, încât nici ochiul omenesc nu a putu vedea, nici mintea omului nu şi-a putut închipui vreodată o oaste atât de mare. Şi a distrus cu bombardele această cetate a Înălţimii Voastre până la pământ, cu tot cu şanţul înconjurător, atât de tare, încât această cetate nu mai poate fi numită cetate, ci câmp. Însă noi înşine am fost în această cetate de la începutul până la sfârşitul asediului şi suntem şi acum.
Odată dărâmată şi distrusă această cetate, împăratul turcilor a început lupta, numită ostrom [mag. = „asediu”], în jurul acestei cetăţi, care a durat de miercuri după ora vecerniei, toată noaptea, până joi, la ora prânzului; în timpul acesta am luptat faţă în faţă cu acei turci înăuntrul numitei cetăţi ca pe un câmp deschis, din cauză că zidul era dărâmat şi distrus; cu ajutorul lui Dumnezeu i-am învins [pe turci] mereu.
În cele din urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, am năvălit înafara [cetăţii] şi ne-am ridicat împotriva acelor turci, încât l-am alungat pe acel împărat al turcilor de sub amintita cetate şi de pe câmp, întocmai ca pe un învins; cu ajutorul lui Dumnezeu, am dobândit bombardele sale; ne-am luptat cu el [încă odată] joi, înainte de lăsarea serii.
În cele din urmă, acel împărat al turcilor a fugit de acolo cu mare ruşine, la adăpostul nopţii. Astfel, niciodată nu a fost învins şi ruşinat vre-un împărat de-al turcilor atât de tare ca acum, încât nu se poate citi [ceva asemănător] nici în cronici.
De asemenea, să ştie Înălţimea Voastră că cea mai mare parte a pedestraşilor voştri a fost răpusă; de asemenea, alţi oameni importanţi şi principali de-ai voştri au fost ucişi sub această cetate. Avem pagube mari în oameni şi slujitori din cauza acelor inamici.
De aceea, să ştie Înălţimea Voastră că, până acum, acel împărat al turcilor este atât de înfrânt şi răvăşit, încât, dacă se ridică creştinii împotriva lui, după cum a fost vorba, atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, pot dobândi foarte uşor toată stăpânirea turcească, căci şi-a pierdut toată puterea sub această cetate. Înainte de sus-amintita bătălie, am avut o bătălie cu corăbiile [turceşti], pe apă; am dobândit mai multe dintre aceste corăbii, iar dintre cele rămase [în mâinile tucilor], când ne-au văzut că năvălim asupra lor în sus-menţionata zi de joi, au fugit; şi cele capturate au fost incendiate.
Se cade ca Înălţimea Voastră să scrie tuturor, să vină cu oaste la noi pentru apărarea regatului Înălţimii Voastre, deoarece [până acum] au fost la noi numai cruciaţii şi Ioan de Korogh . De aceea rugăm pe Înălţimea Voastră, să binevoiască a trimite un slujitor credincios şi un neamţ, care să vadă distrugerea şi dărâmarea sus-numitei cetăţi a Înălţimii Voastre şi să ne înveţe ce să facem în legătură cu această cetate a Înălţimii Voastre, pe care nu o mai putem numi cetate [din cauza fortificaţiilor distruse].
De asemenea, suntem pregătiţi să slujim cu credinţă pe Înălţimea Voastră, după cum am făgăduit şi făgăduim şi acum. Dat în Belgrad, în prima sâmbătă dinaintea sărbătorii Sfântului Apostol Iacob. Anul Domnului MCDLVI”.
G. Fejer, Genus, incunabula et virtus Joannis Corvini de Hunyad, regni Hungariae Gubernatoris, Buda, 1844, p. 223-225.(Traducere: Liviu Cîmpeanu)
