primariahunedoara.ro | Siteul oficial al primariei Hunedoara


ANUNȚ POLIȚIA LOCALĂ

Miercuri, 22 Martie 2017

Direcţia Poliţia Locală Hunedoara va efectua activități specifice de control în domeniu, acționând conform atribuțiilor stabilite prin legislația în vigoare.

Vă aducem la cunoștință că în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 3/2017, privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenții pe raza administrativ-teritorială a municipiului Hunedoara, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție scoaterea gunoaielor din imobile pe străzi, trotuare sau zone verzi precum și îndepărtarea gunoiului măturat de pe trotuare în rigole sau pe carosabil ori depozitarea acestuia în alte locuri decât cele special destinate acestui scop şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 500 lei pentru persoane fizice şi de la 800 lei la 1.500 lei pentru persoane juridice.

De asemenea, conform prevederilor lit. h) a art. 97 din Regulamentul serviciului de salubrizare a Municipiului Hunedoara, fiecare utilizator (persoană fizică sau juridică) are obligația de a încheia contract numai cu operatorul serviciului de salubritate care are dreptul să presteze astfel de activităţi în aria teritorial-administrativă, pentru deșeurile pe care le produce și conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 88/2010 privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare a Municipiului Hunedoara, cu modificările și completările ulterioare, refuzul de a încheia contract cu operatorul constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 200 și 500 lei pentru persoanele fizice și respectiv cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 lei pentru persoane juridice.

Totodată, în vederea menţinerii şi păstrării curăţeniei pe raza municipiului Hunedoara, ridicarea deșeurilor vegetale se realizează de către operatorul local de salubritate, respectiv SC SALUBPREST HUNEDOARA SRL (cu sediul în municipiul Hunedoara str. Rotarilor nr. 142A, cu punct de lucru la Biblioteca Municipală, telefon 0354401468) pe bază de solicitare telefonică sau pe bază de act adițional, anexă la contractul de prestări servicii de salubrizare.

Direcţia Poliţia Locală Hunedoara va efectua activități specifice de control în domeniu, acționând conform atribuțiilor stabilite prin legislația în vigoare, măsurile avute la dispoziție pentru încălcarea legislației referitoare la colectarea deșeurilor fiind sancțiunile contravenționale și în acest sens orice abatere va fi sancţionată conform prevederilor legale.