primariahunedoara.ro | Siteul oficial al primariei Hunedoara


Cărţi Electronice de Identitate la Hunedoara

Marți, 17 Iunie 2025

Cărţi Electronice de Identitate se emit, de astăzi, şi la Hunedoara

Începând de astăzi, 17.06.2025, municipiul Hunedoara se regăseşte pe lista localităţilor în care se emite Cartea Electronică de Identitate (CEI).

Prin intermediul Serviciului Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă, cetățenii municipiului și ai localităților arondate beneficiază de acces la un nou tip de act de identitate, modern și sigur. Noul buletin electronic va avea dimensiune standardizată, conform normelor europene, asemenea unui card bancar și va putea fi utilizat ca document de călătorie.

Programările pentru emiterea noii cărţi de identitate se pot face accesând următorul link: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=HD

Avantajele Cărţii Electronice de Identitate (CEI):

• Poate fi utilizată ca document de călătorie;

• Asigură acces la servicii electronice și permite semnătura electronică;

• Are dimensiuni reduse (similară unui card bancar);

• Include elemente de siguranță avansate împotriva falsificării și furtului de identitate.

Informaţiile conţinute:

• Numele și prenumele titularului, prenumele părinților;

• Adresă de domiciliu și reședință;

• Data și locul nașterii, CNP, cetățenie, gen;

• Fotografie, semnătură olografă, certificate digitale;

• Amprente (impresiunile papilare a două degete) – șterse imediat după emiterea documentului.

DE REŢINUT:

• Prima carte electronică este GRATUITĂ, în limita fondurilor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);

• După epuizarea fondurilor PNRR, se achită o taxă de 67 lei;

• Minorii pot solicita CEI cu 30 de zile înainte de a împlini 14 ani – tot gratuit;

• Se poate solicita CEI chiar dacă actualul act este încă valabil.

• Se pot elibera și Cărți de Identitate Simple, care nu conțin suport electronic de stocare.