primariahunedoara.ro | Siteul oficial al primariei Hunedoara


Expozitie - Emoții în Culorile Crăciunului

Miercuri, 07 Decembrie 2016

Miercuri, 7 decembrie 2016, Galeria de Artă din Hunedoara, începând cu ora 14, va avea loc vernisajul expoziției cu vânzare EMOȚII ÎN CULORILE CRĂCIUNULUI.  

Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Hunedoara, Primăria Municipiului Hunedoara, Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități, Colegiul Economic Emanuil Gojdu Hunedoara, Asociația Social-Culturală Țara de Piatră Hărțăgani și Asociația Cutezători Hunedoara organizează miercuri, 7 decembrie 2016, la Galeria de Artă din Hunedoara, începând cu ora 14, vernisajul expoziției cu vânzare EMOȚII ÎN CULORILE CRĂCIUNULUI.
Expoziția se desfășoară în zilele de 7-9 decembrie 2016.
Vă invităm în incinta Galeriei de Artă, pentru a vă putea bucura de obiectele confecționate de copii și persoanele cu nevoi speciale, la vernisajul din cadrul proiectului „Emoții în culorile Crăciunului", ediția a doua.
Program:
•7 decembrie, ora 17:00 - mini-concertul de colinde susținut de Ansamblul de copii Ritmuri Zărăndene din Hărțăgani - Băița
•8 decembrie, ora 14:00 - Ansamblul Românașul al Liceului de Arte Sigismund Toduța din Deva
•9 decembrie, ora 13:00 - Premierea scrisorilor către Moș Crăciun
Proiect realizat în colaborare cu:
•Centrul de zi Lumină și Speranță
•Biblioteca Municipală Hunedoara
•Grădinița Floarea-Soarelui
•Grădinița PP1 Hunedoara
•Asociația Zâmbește Mereu
•Asociația Orizonturi Senine Autism Deva
Premiile concursului vor fi oferite de Biblioteca Municipală Hunedoara. Premierea elevilor: vineri, 9 decembrie 2016, ora 13, la Galeria de Arte Hunedoara. Acţiunea face parte din proiectul „Emoţii în culorile Crăciunului".
Premierea scrisorilor către Moș Crăciun este doar o parte din implicarea bibliotecii în acest proiect.