comunicat

Precizări cu privire la bunurile și datoriile FC Hunedoara, respectiv popririle puse de Primărie

În urma atacurilor venite pe pagina de Facebook a fostului primar al municipiului Hunedoara, Viorel Arion, facem următoarele precizări:

  • Bunurile FC Hunedoara NU au fost trecute „abuziv” în inventarul noului Club Sportiv Hunedoara, după cum se arată pe pagina de Facebook mai sus menționată. Aceste bunuri au trecut în inventarul CS Hunedoara printr-o hotărâre de Consiliu Local – HCL 274/2016, hotărâre care a fost adoptată în unanimitate prin votul a 21 de consilieri locali, inclusiv prin votul fostului primar, Viorel Arion!!!
  • Primarul Dan Bobouțanu NU „a ordonat angajaților primăriei să facă popriri pe salarii și pensii persoanelor care întârzie cu plata taxelor, a impozitelor sau a amenzilor”, ci a dat dispoziție să fie respectate prevederile art. 236 din Codul de procedură fiscală. Primarul Dan Bobouțanu a făcut ceea ce trebuia să facă și fostul primar, Viorel Arion: să recupereze banii de la datornici.

La preluarea mandatului de primar al municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu a găsit restanțe în valoare de peste 11,5 milioane de euro, bani datorați la taxe, impozite și amenzi. În perioada 19.08 2016 – 15.11 2016, Biroul de executări silite din cadrul Direcției economice a Primăriei Municipiului Hunedoara a întocmit un număr de 2.600 de popriri, în valoare totală de peste un milion de euro, atât de la salariați ai Municipiului Hunedoara, cât și de la 14 asistenți personali ai persoanelor cu handicap și de la o persoană care datora Primăriei Municipiului Hunedoara amenzi în valoare de 590 de milioane de lei vechi.

Nu putem să iertăm definitiv datornicii la stat. Nu e corect ca unii să plătească taxe și impozite, iar alții să nu plătească. Aceste măsuri trebuiau luate, potrivit legii, încă din timpul mandatului fostului primar. Dar se pare că acestuia nu i-a păsat nici de faptul că se adună restanțe la bugetul local, nici de faptul că cei care sunt bunplatnici au de suferit din cauza celor care nu plătesc. Cu acești bani, restanțe care se ridică la peste 11 milioane de euro, se pot face investiții pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara”, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

  • În ceea ce privește plata datoriilor pe care le are Clubul FC Hunedoara (care este în prezent în stare de insolvență), aceasta nu se mai află în atribuțiile Primăriei Municipiului Hunedoara. În data de 7 decembrie 2016, instanța de judecată va numi un lichidator judiciar, care va dispune, conform prevederilor legale, modul și ordinea în care se va face plata debitorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.