știri

Dublu vernisaj la Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara

Miercuri, 1 martie 2017, la Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie situat în Curtea Husarilor din ansamblul Castelul Corvinilor a avut loc un dublu vernisaj, al expozițiilor Preistoria și protoistoria Hunedoarei, respectiv Dacii de la munte. Dacii de la câmpie.

La vernisaj au fost prezenți directorul Muzeului de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara, dr. Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, dr. Cristian Roman, directorul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, Liliana Țolaș, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, precum și dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific în cadrului muzeului devean.

Au fost deschise spre vizitare expozițiile „Preistoria și Protoistoria Hunedoarei”, dar și expoziția „Dacii de la Munte. Dacii de la Câmpie”, organizată în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Universitatea de Vest Timișoara și Asociația ArheoVest Timișoara, cu sprijinul Consiliilor Județene Hunedoara și Timiș.

“Expoziția «Preistoria și Protoistoria Hunedoarei» etalează o serie de materiale arheologice – expuse în vitrine, dar și în cadrul unor reconstituiri tridimensionale – care sunt datate în intervalul de timp cuprins între Paleoliticul Mijlociu și Epoca dacică. Au fost realizate reconstituiri ale unor contexte funerare din Epoca Fierului, precum și o construcție cu pereți decorați din Epoca Bronzului. Toate aceste artefacte provin din contexte arheologice cercetate în zona Hunedoarei și sunt însoțite de o suită de panouri explicative cu texte și imagini sugestive.

Expoziția «Dacii de la Munte. Dacii de la Câmpie» ilustrează aspecte comparative ale vieții dacilor din Transilvania și Banat. Numeroasele artefacte din metal, corn, os, argilă și piatră, sunt de asemenea însoțite de panouri explicative ce cuprind informații complexe, care alături de imagini grafice și fotografii alcătuiesc o imagine sugestivă despre civilizația dacică din cele două zone geografice”, spune dr. Sorin Tincu, directorul Muzeului de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara.

FOTO: Imagini de la vernisajul celor două expoziții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.