știri

Proiect de investiții pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală, la Hunedoara

Municipiul Hunedoara a depus luni, 22 mai 2017, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, proiectul de investiții „Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC) în municipiul Hunedoara”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014–2020 (POCU), Axa Prioritară 5, Oiectivul Specific 5.1 – „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală – orașe/municipii cu populație de peste 20.000 locuitori”.

Municipiul Hunedoara, în calitate de lider de parteneriat, a depus proiectul de investiții în parteneriat cu Fundația Centrul de Asistență Rurală Timișoara și SC Lideea Development Actions SRL Deva.

Proiectul de investiții are o valoare de 222.650 de lei și a fost depus prin sistemul electronic MySMIS. În prezent, proiectul se află în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității. Proiectul se va implementa pe o perioadă de maximum 4 luni de la semnarea Contractului de Finanțare.

Activitățile obligatorii care se vor realiza în cadrul proiectului sunt:

– înființarea noului Grup de Acțiune Local (GAL) în municipiul Hunedoara;
– delimitarea comunității marginalizate / sărace, inclusiv a zonei / zonelor urbane marginalizate (ZUM-uri);
– animarea partenerilor locali și mobilizarea comunității marginalizate, pentru prioritizarea nevoilor persoanelor marginalizate / sărace;
– elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală și a listei de proiecte prin care GAL-ul va contribui la reducerea gradului de sărăcie a persoanelor marginalizate.

„După implementarea acestui proiect de investiții și elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru zonele urbane marginalizate, Primăria municipiului Hunedoara va depune o cerere de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014–2020 (POR), Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban. Prin acest program operațional ne dorim finanțarea proiectelor prevăzute în Strategia de Dezvoltare Locală a zonelor marginalizate: investiții în locuințe sociale; în infrastructura de sănătate; în cea de educație; în infrastructura spațiului urban degradat; a spațiilor publice urbane – străzi, utilități publice, zone verzi neamenajate și așa mai departe”, declară Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Valoarea cererii de finanțare va fi de maximum 5.000.000 de euro.

One thought on “Proiect de investiții pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală, la Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.