eveniment știri

C.A.R.P. „Speranța”, la 60 de ani


Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Speranța” Hunedoara a aniversat 60 de ani de existență. Înființată în anul 1959, organizația numără în prezent 10.400 de membri. CARP Speranța a început cu simple ajutoare de înmormântare pentru persoanele vârstnice, ajungând acum să ofere servicii complexe de natură financiară, socială și medicală.

Consiliul Director al asociației a decis că o sărbătoare atât de importantă trebuie să se întindă pe durata a trei zile, astfel că a fost întocmit un program amplu.

În ultima zi din februarie, membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Speranța” Hunedoara au participat la o slujbă de sfințire și dezvelire a plăcii comemorative dedicate aniversării, la sediul asociației. Au vizitat, apoi, Centrul Medical Social, Centrul de Zi și Cabinetul medical de tratamente, testări și diagnosticări.

Pe 1 martie, a avut loc Adunarea festivă dedicată aniversării a 60 de ani de la înființarea Asociației C.A.R.P. „Speranța” Hunedoara, urmată de o vizită la Castelul Corvinilor și o masă festivă.

În cea de-a treia zi a sărbătorii, a fost efectuată o vizită în zona turistică a Lacului Cinciș și la Biserica Ortodoxă din Ghelari, o vizită la sucursala C.A.R.P. „Poiana Ruscă” din Ghelari. Ziua a fost încheiată cu o agapă tradițională pădurenească.