știri

Ziua Mondială a Sănătății Orale, marcată la Hunedoara


Grădinița cu Program (P.P.) Prelungit „Prichindelul” a găzduit, astăzi, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Sănătății Orale. Educatoarele de la grădinița hunedoreană, dar și numeroși medici și asistente de la cabinetele medicale școlare au luat parte la acțiunea organizată de Direcția de Sănătate Publică (D.S.P.). Din partea instituției organizatoare a fost prezentă dr. Cecilia Birău, directorul D.S.P. Hunedoara. Direcția de Asistență Socială a municipiului Hunedoara a fost reprezentată prin Gabriela Popa și Sorina Mezinescu (de la Compartimentul Asistență Medicală Comunitară) și Liza Cârlig (de la Compartimentul Mediere Sanitară).

Dr. Cecilia Birău, Director al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara

Copiii din grădinița cu program prelungit au participat (foarte) activ la acțiunea dedicată lor, dând răspunsuri care mai de care mai haioase la întrebările doamnei Birău. Aceasta le-a vorbit despre dinții de lapte (care nu sunt făcuți din lapte, cum aveau să afle micuții), despre importanța spălatului pe dinți de cel puțin două ori pe zi, dacă nu chiar după fiecare masă, despre felul în care ceea ce mâncăm afectează nu doar dinții, ci și întregul organism, pentru că digestia începe deja în cavitatea bucală.

La final, micuții le-au mulțumit celor prezenți pentru vizită în felul lor, spunând poezii și cântând despre primăvara care se cam lasă așteptată.

Micuții, întotdeauna bucuroși de oaspeți – și de atenția suplimentară care vine odată cu aceștia!

Se înregistrează o creștere a frecvenței afecțiunilor dentare, a durerii faciale cronice, a afecțiunilor gingivale, cariilor dentare și pierderii dinților cat și a altor boli care afectează gura și cavitatea orală datorită faptului că rețeaua de cabinete școlare este redusă: în municipiul Hunedoara există 4 astfel de cabinete cu cinci medici, în timp ce în Deva sunt doar 3, în Orăștie, Lupeni și Petrila – câte un cabinet cu un medic fiecare iar costurile pentru tratamentele afecțiunilor care sunt depistate tardiv este ridicat.

Conform Colegiul Medicilor Dentiști din Județul Hunedoara, aproximativ 95% din populația județului Hunedoara prezintă cel puțin o afecțiune din cadrul patologiei orale. În județul nostru sunt înregistrate 243 de cabinete medicale individuale de medicină dentară și 266 de medici dentiști.