Medicii Hunedoarei

Medicii Hunedoarei: Dr. Carmen Olar

Carmen Olar este un medic ORL-ist foarte pasionat de meseria sa, așa cum sunt și ceilalți medici tineri pe care i-am întâlnit până acum la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

Pentru cine nu știe, ORL este prescurtarea de la Otorinolaringologie, specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare și sinusurilor. Când și-a ales această ramură a medicinii, dr. Olar nu a crezut că o să îi placă atât de mult, dar acum vorbește cu înflăcărare despre meseria pe care și-a ales-o.

Carmen Olar este hunedoreancă și chiar dacă a făcut facultatea și rezidențiatul în Timișoara, spune că a știut dintotdeauna că se va întoarce acasă. A venit la spitalul din Hunedoara în urmă cu un an. „Dacă va continua în ritmul acesta de dezvoltare, Hunedoara are șanse să evolueze și să ajungem ca Brașovul, de exemplu, din punct de vedere cultural. Mie mi-ar plăcea ca fiul meu să se întoarcă aici odată ce își va termina studiile”.

„De când am venit la spitalul municipal din Hunedoara, consult foarte mulți copii: în medie 5-6 cazuri în fiecare zi, dintr-un total de 30 de pacienți pe zi. Îmi place să lucrez cu ei”, spune Carmen Olar. Întrebată despre planurile de viitor, ne spune că își dorește foarte mult să dezvolte în cadrul secției ORL din Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara un compartiment specializat pe audiologie și vertij.

„Recent am fost la un curs de specializare pe acest subiect, la Iași, și voi merge din nou. Am dobândit competențe în audiologie și vertij. Aparatura despre care vorbesc și pe care mi-o doresc aici constă dintr-un laptop și o pereche de ochelari Frenzel, conectați la acel laptop, cu ajutorul cărora sunt monitorizate mișcările globilor oculari în timp ce se fac anumite manevre. Aceste manevre se pot face și cu ochiul liber, dar este mult mai greu pentru medicul investigator să vadă mișcările ochilor fără ochelarii aceștia speciali. Aparatura poate fi folosită pentru o diagnosticare mai precisă din punct de vedere ORL a simptomatologiei declanșate de vertij; aproximativ 70 la sută dintre cazurile de vertij sunt date de afecțiuni ale urechii interne, nu sunt toate de ordin neurologic”.