Medicii Hunedoarei

Medicii Hunedoarei: Dr. Constantin Cătălin Guță

Pe domnul doctor Constantin Guță, medic primar neurolog, l-am găsit alături de colegii săi, în secția de Neurologie din cadrul Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Lucrează aici de șapte ani, iar cu un an înainte de a se angaja a făcut gărzi la spitalul nostru. Absolut toți medicii cu care am stat de vorbă până acum spun că spitalul din Hunedoara este unul bun sau foarte bun. Domnul dr. Guță este de aceeași părere, în plus, spune că îi place Hunedoara, pentru că este un oraș curat și nu e deloc aglomerat.

Vine din Târgu Jiu, iar studiile și rezidențiatul le-a făcut în Timișoara, unde și-a găsit și aleasa inimii, cu care are un băiat de opt ani. 

Dr. Guță spune că îi place specialitatea sa și pentru că are, ca neurolog, ultimul cuvânt în diagnosticarea pacientului – acest lucru aducând cu sine și o responsabilitate mai mare. Dacă vrea să facă o a doua specializare, neurologul poate să aleagă doar psihiatria, spre deosebire de un internist, de exemplu, care poate să își aleagă dintr-o mulțime de alte specialități (gastroenterologie, nefrologie, cardiologie, anestezie și terapie intensivă etc).

Pe lângă accidentele vasculare cerebrale despre care ne-a spus colegul său, dr. Paul Geru, aflăm că hunedorenii se prezintă la Neurologie cu boli precum Parkinson, epilepsie, scleroză multiplă, boli neurodegradative ori neuromusculare. 

La un accident vascular cerebral, prognosticul depinde de mai mulți factori; dimensiunea AVC-ului este unul dintre aceștia (ce teritoriu a fost afectat), vârsta, comorbiditățile (diabet, hipertensiune arterială, fibrilație, problemele pulmonare etc.). Este foarte importantă recuperarea neuromotorie prin fiziokinetoterapie, care trebuie să înceapă cât mai repede după accidentul vascular cerebral; la pacienții cu tulburări de limbaj, recuperarea prin logopedie. De asemenea, consilierea psihologică este foarte importantă – un pacient care a suferit un accident vascular cerebral, odată căzut la pat, trebuie sprijinit în așa fel încât să nu “cadă în depresie”.

V-am spus că medicii din spitalul municipal hunedorean sunt foarte bucuroși când îi întrebăm despre meseria lor și schimbăm, astfel subiectul – iată, am aflat lucruri noi despre pacienții cu accident vascular cerebral, dar am “pescuit” și câteva sfaturi pentru pacienți – sau mai bine zis, pentru cei care nu vor să fie pacienți la Neurologie.

Cel mai important lucru, pentru oricare dintre noi, este prevenția primară. Dr. Constantin Guță ne sfătuiește să mergem la medicul de familie, să ne măsurăm tensiunea arterială, să ne facem o dată pe an analizele (colesterol, trigliceride), cei peste 35 de ani să își facă o radiografie pulmonară, doamnele peste 40 de ani să facă mamografie și examen Papanicolau. În final, stilul de viață este cel care ne dictează starea de sănătate. Este important să nu fumăm, să consumăm alcool în cantități moderate (sau deloc), să mâncăm mai multe legume, fructe și neapărat să facem mișcare. Sedentarismul este un factor de risc pentru toate bolile cardiovasculare, de aceea este important să facem un minimum de mișcare în fiecare zi.