comunicat

„Și cancerul poate fi prevenit!”

Suntem în Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului (25-31 mai 2019), care este marcată în fiecare an și se încheie cu Ziua Mondială Fără Tutun, în data de 31 mai. Fumatul este de departe cea mai importantă cauză de cancer care poate fi prevenită. În perioada campaniei, se desfășoară diferite activități legate de sensibilizarea cu privire la prevenirea cancerului, accesul la tratament și sprijin pentru pacienții și supraviețuitorii cancerului.

Cel puțin o treime dintre cancerele frecvente sunt prevenibile!

În România, scopul campaniei este acela de creștere a nivelului de conştientizare a populaţiei în privinţa modalităţilor prin care putem preveni cancerul, prin intermediul alegerilor pe care le facem. Sub sloganul „Și cancerul poate fi prevenit!”, campania națională Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului își propune să crească nivelul de conștientizare asupra riscurilor de apariție a cancerului și să promoveze CODUL EUROPEAN ÎMPOTRIVA CANCERULUI, în cadrul tuturor
activităților și prin toate mijloacele disponibile.

Tema campaniei pentru anul 2019 este „Tinerii de astăzi previn cancerul prin obiceiuri sănătoase”.

Aspecte-cheie despre cancer:

  • 9,6 milioane  de persoane mor prin cancer în fiecare an
  • cel puțin o treime dintre cancerele frecvente sunt prevenibile
  • cancerul este a doua cauză de deces în lume
  • 70% dintre decesele prin cancer apar în țările slab-spre-mediu dezvoltate
  • până la 3,7 milioane de vieți pot fi salvate anual prin implementarea cu resurse adecvate a strategiilor de prevenire, depistare precoce și tratament al cancerelor
  • costul economic anual al cancerului este estimat la 1,16 trilioane de dolari

România se situează în Europa, după cum urmează:
• la bărbaţi:
• locul 3 la incidenţa cancerelor cavităţii bucale, faringian şi laringian;
• locul 6 la incidenţa cancerului hepatic; locul 8 la incidenţa cancerului pulmonar;
• locul 10 la incidenţa cancerului pancreatic.
• la femei:
• locul 1 la incidenţa cancerului de col uterin;
• locul 6 la incidenţa cancerului hepatic;
• locul 8 la incidenţa cancerului pulmonar.

Creşterea nivelului de educaţie şi a gradului de conştientizare în ceea ce priveşte cancerul poate duce la schimbări pozitive la nivelul individului, comunităţii şi al politicilor, astfel încât preocuparea pentru cancer să fie permanentă.