Medicii Hunedoarei

Medicii Hunedoarei: Dr. Antonia Alexandra Gal

Domnișoara dr. Gal este cea mai recentă „achiziție” a secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara – este venită aici din luna iunie. Coincidență sau nu, s-a mutat la Hunedoara de Ziua Copilului, în 1 iunie.

„Nu am medici în familie, dar de mică mi-am dorit să fac medicina. Am ales pediatria pentru că îmi plac mult copiii; eu sunt o fire calmă și ei trag la mine”, spune zâmbind dr. Antonia Gal.

De loc este din Arad și tot acolo a făcut studiile. Când a terminat facultatea, dr. Gal a cochetat cu internele, cu psihiatria, dar a ales pediatria. La spitalul din Hunedoara este foarte mulțumită de colectiv și de secția de pediatrie. Spune că a primit mai multe oferte și a venit la Hunedoara, unde colaborează foarte bine cu întreaga echipă. De asemenea, îi place foarte mult orașul și implicit Castelul Corvinilor, simbolul Hunedoarei.

Într-o zi obișnuită de lucru în policlinică, un pediatru vede cam 10 pacienți, iar în gardă, până la 30-40 de micuți pacienți într-o perioadă de 24 de ore. Puținul timp liber rămas dr. Antonia Gal și-l dedică pasiunilor sale: călătoriile și muzica.