eveniment știri

Handbalistele de la Traian Lalescu, pe podium în Serbia

Cele două echipe de handbal de la Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara au participat, săptămâna trecută, la un turneu de juniori desfășurat la Smederevo, în Serbia, unde au participat 10 categorii de vârstă. Șase dintre echipele românești participante au urcat pe podium, iar CSM Făgăraș și CSS Drobeta Turnu Severin au și câștigat.

Cosmin Boldor, antrenorul celor două echipe de handbal feminin (G2006-2007 și G2004-2005), a făcut o scurtă vizită la Primăria municipiului Hunedoara, împreună cu fetele pe care le antrenează. Sportivele au fost primite de primarul municipiului Dan Bobouțanu, care le-a felicitat încă o dată pentru performanța obținută și mai ales pentru că fac sport.

Cele două echipe de handbal au primit din partea Primăriei municipiului Hunedoara, în baza Legii 350, o finanțare de 38.000 de lei.

„Sportul este foarte important pentru disciplină, pentru sănătate și chiar dacă nu ați fi obținut locul al doilea, tot v-aș fi felicitat pentru că vă țineți de treabă”, le-a spus Dan Bobouțanu. Fetele nu au avut vacanță, ba mai mult, unele dintre ele au dat și examenul de Capacitate în această vară și cu toate acestea, au reușit să obțină performanțe într-un turneu desfășurat în străinătate.

Primarul Dan Bobouțanu le-a promis că va pune pe lista de investiții de anul viitor transformarea sălii de sport unde se antrenează fetele, astfel încât antrenamentele să se poată face pe o suprafață de joc corespunzătoare.

Handbalistele din Hunedoara au încheiat competiția pe locul al doilea, cu rezultatele: 12-8 cu Vrhnika (Slovenia), 16-10 cu ZRK Izola (Slovenia), 12-7 cu Metalac (Serbia), 15-5 cu Nemanjic (Serbia) – grupă, 13-12 cu Umcari – semifinală și 11-16 cu CSS Drobeta Turnu Severin – finală.