Începem astăzi o nouă mini-serie de articole dedicată istoriei Hunedoarei. Pentru că Hunedoara este locul care a dat lumii „atletul lui Hristos” – Ioan de Hunedoara, omul care a schimbat istoria nu o dată. Iar momentul cel mai important din toată existenţa lui Ioan (Iancu) de Hunedoara a fost bătălia de la Belgrad, momentul în care invazia otomană în Europa, aparent implacabilă, a fost oprită.
Vă întrebaţi, probabil, „Cu ce folos?”.
„Pentru că Hunedoara a însemnat în istoria Europei mult mai mult decât un castel unic în lume, iar fiecare hunedorean ar trebui să ştie asta”, ar fi răspunsul.
În acest prim episod încercăm să descriem pe scurt contextul istoric al „momentului Belgrad – 1456”.
În 1453, sultanul Mehmed al II-lea reuşea să producă un adevărat cataclism istoric cucerind Constantinopolul. Devenise evident faptul că otomanii nu aveau să se mulţumească cu atât şi că vor dori să îşi extindă dominaţia şi în Europa. La acea vreme, atât Moldova cât şi Ţara Românească se vasale Porţii Otomane, dar Carpaţii şi organizarea administrativ-militară mult mai bună din Transilvania făceau ca această „rută” a trupelor otomane spre centrul Europei să fie şi mai lungă şi mai dificilă.
La acea vreme, Ioan (Iancu) de Hunedoara avea rangul de „căpitan general” al regatului maghiar. În 1544 reuşeşte să învingă trupele otomane, la Cruşevaţ (Serbia). Ameninţarea dinspre Constantinopol nu se diminuează însă. În a doua parte a anului 1455, Ioan de Hunedoara reuşeşte o reconciliere cu adversarii săi din regatul maghiar (adesea, lui Ioan de Hunedoara i se reproşa că nu are origini nobile şi că e român). Fiind unul dintre cei mai bogaţi nobili din întregul regat, Ioan aprovizionează şi înarmează cetatea Belgradului pe propria-i cheltuială, o lasă sub comanda cumnatului său Mihai Szilagyi şi a fiului său cel mare, Ladislau Huniade. Apoi începe demersuri pentru a strânge o armată care să se opună inevitabilei confruntări de la Belgrad. Un ajutor consistent vine nu neapărat din partea marii nobilimi (temătoare că Ioan de Hunedoara îşi va consolida şi mai mult statutul în cadrul Imperiului) ci din partea micilor nobili şi mai ales dinspre călugărul franciscan Ioan de Capistrano, care a predicat atât de convingător încât a reuşit să convingă până şi ţărani, slab echipaţi dar entuziaşti, să se alăture oştii lui Ioan.
Până la urmă, acesta reuşeşte să strângă o armată de aproximativ 25.000 – 30.000 de oameni, de trei ori mai mică decât cea a lui Mehmed al II-lea, cu care ajunge la Belgrad la 10 zile după începerea asediului cetăţii (începutul asediului fiind consemnat de istorici la data de 4 iulie 1456).
Despre ce a urmat, în episoadele viitoare.
