Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a prezentat un proiect ambițios pentru viitorul turistic al Hunedoarei: un parc cu tematică medievală, în imediata apropiere a Castelului Corvinilor.
Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – Parcul medieval Castelul Corvinilor este un proiect realizat de arhitectul Daniel Sabău, cel care a transformat cetatea Alba Carolina. Alături de acesta și de primarul Dan Bobouțanu, la conferința de presă au mai fost prezenți Ciprian Ursu și Emanuel Drăgușin, de la firma albaiuliană Grup Corint. În cadrul conferinței a rulat un film de prezentare a proiectului, pe care vi-l redăm și noi, mai jos:
„În acest moment credem că este necesar un nou proiect care să aducă și mai mulți vizitatori la Castelul Corvinilor. Anul trecut, castelul a avut 300.693 de turiști. Este o discuție mai veche, domnul arhitect a discutat chiar și cu fostul primar Ovidiu Hada când s-a elaborat un concept al acestui parc medieval, dar nu a existat o asumare nici atunci, nici în mandatul trecut. Eu am găsit acest proiect în primărie și l-am repus în discuție. Ne aflăm în acest moment la dorința de a reamenaja perimetrul exterior al castelului, în vederea reintegrării în atmosfera istorică și totodată să avem și o dezvoltare durabilă. Nu de puține ori, cetățenii din municipiul Hunedoara, dar și jurnaliștii au remarcat că turiștii care vin la castel nu stau mai mult de două ore, timp suficient ca să viziteze castelul. Mulți turiști nu revin, pentru că au văzut ceea ce era de văzut. Acest concept își propune să pună în valoare partea de jos a castelului, de lângă pârâul Zlaști, vechea moară și zona din spatele castelului.
Cei aproximativ 300.000 de turiști care au vizitat castelul anul trecut au adus în visteria municipiului Hunedoara 5.300.000 de lei (peste 1.100.000 de euro). Există un interes deosebit și pentru oportunitățile de servicii și evident că în momentul de față ne propunem mai mult decât să fim primul punct de atracție turistică a județului și, de ce nu?, beneficiind de consilierii și de experiența celor din Alba Iulia, să încercăm să fim primii în toată regiunea”, a declarat Dan Bobouțanu.
„Ideea a fost să mergem pe axa 5.1 de finanțare nerambursabilă pentru castel și pe axa 5.2 pentru exteriorul castelului. Am plecat și de la ideea unui locuitor al municipiului dumneavoastră care merge o dată la castel și dacă îi vin în vizită niște rude, mai merge o dată la castel, dar nu are de ce să mai stea în jurul acestui incredibil monument”, a explicat și arh. Daniel Sabău motivația pentru începerea acestui proiect.
Dan Bobouțanu: „Am vrut să aducem acest proiect în atenția cetățenilor municipiului Hunedoara prin intermediul dumneavoastră; acest proiect nu mai trebuie să fie amânat. Conceptul acesta de prezantare l-am discutat de multe ori, dar nu am inventat eu proiectul. Așa cum am mai spus, duc mai departe proiectele bune ale foștilor primari. Suntem în proces de căutare a surselor de finanțare – și probabil că vom gândi, ca să nu pierdem timpul, inclusiv o finanțare din bugetul local. În cazul în care nu ne permitem, avem încă două variante: parteneriat public-privat, respectiv fonduri europene. Îmi doresc ca din acest an să demarăm punerea în valoare a acestui proiect, să nu mai pierdem timpul”.
Daniel Sabău: „Întreaga zonă poate să fie un spectacol prin ceea ce se realizează acolo, de trei ori pe zi ar putea avea loc spectacole de turniruri, o gardă medievală va face de serviciu la porți și bastioane, iar satul de servicii va fi o componentă esențială prin ceea ce reprezintă atelierele de confecționat arme, potcovăria și multe altele”.
Proiectul se ridică la suma de 5 milioane de euro.
Iată și conferința de presă, integrală:
Sa fie intr-un ceas bun cea ce va-ti propus dar cred că va mai trece multa apa pe acel piriu să vedem asa ceva in Hunedoara
Au trecut 5 ani si nu s-a miscat nimic ! Ba dimpotriva: imaginea castelului a fost masiv alterata prin porcaria de hotel permisa in zona lui de protectie, impotriva spiritului legii ! Mafia este la putere in Hunedoara, de-acum inainte toti vizitatorii romani si straini ai castelului, vor vedea cu ochii lor ce a putut sa faca mafia hunedoreana, cat de puternica si avida dupa imbogatire este, incat a fost capabila sa-si bata joc chiar de comoara cea mai de pret a zonei, de un simbol care ar fi putut aduce o imagine pozitiva Romaniei. Ceea ce s-a facut la Hunedoara depaseste orice bun-simt, nici in tarile lumii a treia nu este posibila o asemenea bataie de joc.