Hunedorenii au sărbătorit, astăzi, 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul a avut loc în Parcul Tineretului, din centrul municipiului, și a fost organizat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Hunedoara.
Sutele de hunedoreni prezenți la sărbătoarea Micii Uniri au primit stegulețe și au urmărit spectacolul susținut, ca în fiecare an, de Ansamblul Hațegana.
Tineri dansatori sau soliști, Ariana Musolini, Cristian Mureșan, precum și interpreți consacrați, Lavinia Zselnyan, Alin Ienciu, Mariana Suciu și Viorica Brândușan-Lupo, care i-au încântat pe cei prezenți în parc cu melodiile populare atât de dragi hunedorenilor.
După spectacolul folcloric, hunedorenii au dat mână cu mână și s-au prins în horă.
În fiecare an, la 24 ianuarie se sărbătorește Unirea Principatelor Române – la 24 ianuarie 1859, în urmă cu 160 de ani, a avut loc Unirea Principatelor Române, adică a vechilor state Moldova și Țara Românească, sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Această unire a fost strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și alegerea sa ca domnitor al ambelor țări românești.