Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, a semnat astăzi la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene un important contract de finanțare pentru investiții în municipiul Hunedoara: 1.138.450 de lei, bani care vor fi folosiți pentru dotarea Spitalului municipal „Dr. Alexandru Simionescu„ cu un computer tomograf.
„A fost o promisiune mai veche, făcută în campania electorală, privind redeschiderea secției de dializă, schimbarea lifturilor și achiziționarea unui CT (computer tomograf) nou-nouț. Nu am făcut altceva decât să îmi respect o promisiune, în condițiile în care spitalul are nevoie urgentă de aceste dotări”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Următorii pași în derularea investiției sunt convocarea Consiliului Local într-o ședință de urgență prin care va fi aprobată rectificarea bugetului local, apoi se va intra în procedura de achiziție prin licitație. Întrucât este vorba despre o sumă mare, va fi o procedură de durată (circa 60 de zile). Estimăm că până la sfârșitul anului, computerul tomograf va fi achiziționat.
„În prezent, există o instalație CT la spital, dar este ieșită din garanție, având o vechime de 10 ani. În ultimii ani, reparațiile pentru întreținerea acestui aparat au fost costisitoare, pentru că se defectează des. Ca beneficiar al acestei investiții, îi mulțumesc domnului primar pentru că, pe lângă celelalte proiecte depuse pentru finanțare la MDRAP, a depus și acest proiect care ține de sănătatea locuitorilor Hunedoarei„, spune Radu Budae, managerul Spitalului municipal „Dr. Alexandru Simionescu”.
One thought on “Computer tomograf nou la Spitalul din Hunedoara”