Entități mici, pericole mari: ciuperci, căpușe, vipere

Zilele acestea, mulți vom petrece timp în natură, la iarbă verde, de aceea Direcția de Sănătate Publică a transmis câteva recomandări pentru a preveni înţepăturile de căpuşe şi consecinţele neplăcute şi uneori grave ale acestora. 

CĂPUȘELE

Encefalita de căpuşe care este cauzată de virusul encefalitei de căpuşe dar si Borelioza (boala Lyme sau boala celor o mie de feţe) sunt exemple a unor boli care pot sa fie transmise de către acești vectori. Principalele gazde sunt rozătoarele mici, animalele mari; omul fiind gazdă accidentală. Transmiterea agentului patogen se face în principal pe cale cutanată, prin muşcătura de căpuşă infectată.

Astfel, specialiştii de la Institutul Național de Sănătate Publică recomandă evitarea, pe cât posibil, a zonelor infestate cu căpuşe. Dacă totuşi ieşim în parc sau în spaţii deschise, este bine să purtăm haine de culori deschise care să protejeze braţele şi picioarele. Culoarea deschisă ajută prin contrast la identificarea uşoară a căpuşelor. Se recomandă, de asemenea, purtarea pantalonilor lungi. Se recomandă purtarea de tricouri, bluze sau cămăşi cu mâneci lungi.

Este indicat ca încălţămintea să nu fie prevăzută cu decupaje. Se recomandă aplicarea repetată la 1-3 ore a unui spray repelent pentru insecte (cu dietiltoluamidă) pe pielea expusă (mâini, braţe, antebraţe, ceafă) sau a unui insecticid (cu permetrin) pe pantaloni, manşete, ciorapi şi pe mâneci.

În cazul unei activităţi lucrative sau recreative într-o zonă cu risc (cu animale care pot fi parazitate de căpuşe şi cu arbuşti şi vegetaţie bogată) se recomandă examinarea la câteva ore a întregii suprafeţe a corpului, fără a neglija zonele cu păr, pentru a observa căpuşe ataşate de piele sau păr. Căpuşele se pot ataşa şi fixa oriunde pentru a se hrăni cu sânge, fără a provoca disconfort la ataşarea de piele sau în timpul hrănirii.

Pentru îndepărtarea căpuşelor este recomandat să vă prezentaţi la un cabinet medical. Căpuşele se scot imediat, fără întârziere, evitând strivirea acestora. De regulă căpuşele sunt foarte mici, fiind în stadiul de larvă sau de nimfă. Căpuşele se scot prin tracţiune uşoară şi continuă cu o pensetă aplicată cât mai aproape de piele, astfel încât să se evite rămânerea de părţi ale aparatului bucal al căpuşei în piele. Când se îndepărtează căpuşele de pe om sau de pe animal se vor proteja mâinile cu mănuşi, ori cu părţi din îmbrăcăminte, cu o pânză sau tifon. Spălaţi imediat zona afectată după extragerea căpuşei cu apă şi săpun şi dezinfectaţi zona cu alcool sanitar (spirt). Se poate aplica şi un unguent cu antibiotic cu spectru larg.

În cazul apariţiei unei pete sau induraţii de culoare roşie de peste 5 centimetri diametru, care se extinde în inele concentrice, cu stare de rău, dureri musculare, febră, dureri de cap, senzaţie de ceafă şi gât înţepenit, dureri la nivelul articulaţiilor trebuie să vă adresaţi imediat medicului.O atenţie deosebită trebuie acordata şi pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte atunci când s-au identificat căpuşe. Dezinsecţia îmbrăcămintei, înmuierea, spălarea şi uscarea rufelor trebuie să se facă cu mare atenţie.

VIPERELE

Pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc trei tipuri de vipere:

  • vipera cu corn
  • vipera comună
  • vipera de stepă.

În judeţul Hunedoara, singura viperă care este întâlnită este cea comună (berus), care deţine însă un puternic venin. Excursioniştii trebuie să cunoască pericolul pe care îl reprezintă viperele în această perioadă, modalităţile de prevenire a atacului acestora şi care sunt primele măsuri de ajutor care trebuie luate în caz de muşcătură. Muşcăturile de viperă impun efectuarea de urgenţă a unui vaccin antiviperin.

Reamintim câteva sfaturi de comportament în cazul întâlnirii cu vipera comună, pentru a evita mușcătura de viperă:

  • purtați bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată;
  • efectuați permanent un control vizual al zonei în care urmează să pășiți;
  • nu ridicați pietre mari decât după ce, în prealabil, ați efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica dacă sunt șerpi;
  • dacă intrați într-o zonă cu vegetație înaltă, care nu vă permite verificarea suprafeței solului, loviți ușor vegetația cu un băț, astfel șarpele va fugi din calea dumneavoastră.

Persoana mușcată de viperă poate muri în cinci ore (veninul acesteia este o hemotoxină), hemoglobina din sânge formând, împreună cu veninul, un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare. Totuși moartea cauzată de mușcătura unui șarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumătate dintre mușcăturile de viperă sunt „uscate” fără inoculare de venin. Efectele unei mușcături de șarpe veninos variază în funcție de vârstă, condiția fizică și starea de sănătate a victimei. O mușcătură de șarpe poate să afecteze victima, dar și pe membrii grupului, din punct de vedere psihic, împiedicând luarea măsurilor necesare.

Simptome ale mușcăturii de șarpe veninos:

  • durere acută;
  • tumefierea (umflarea) zonei afectate;
  • una sau două urme de înţepătură (mușcătura de vipera se prezintă ca două înţepături la distanţă de 3-4 milimetri);
  • semiconştienţa;
  • decolorarea sau colorarea în violet sau negru a pielii din zona în care a pătruns veninul și necrozarea țesuturilor;
  • alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale, sete, anxietate și posibila pierdere a cunoștinței.

O muşcătură de la orice tip de şarpe veninos trebuie să fie întotdeauna considerată o urgenţă medicală. Chiar şi muşcăturile de şerpi neveninoși ar trebui să fie tratate de medic, pentru că pot apărea reacţii alergice severe.

Câteva măsuri de prim-ajutor acordate unei persoane mușcate de un șarpe veninos

  • Transortați victima la spital cât mai repede cu putință, pentru administrarea serului antiviperin! Dacă este posibil, sunați la 112 și solicitați o ambulanță!);
  • Victima trebuie să stea cât mai liniştită, să nu se mişte, pentru a evita răspândirea veninului în corp şi să aştepte sosirea personalului calificat.
  • Curățați locul mușcăturii cu apă şi săpun sau șervețele antiseptice din trusa de prim ajutor;
  • Aplicați imediat presiune pe mușcătură – se poate face prin presarea podului palmei peste mușcătură;
  • Aplicați un bandaj compresiv – un bandaj de 10 cm sau mai lat ar trebui aplicat pe tot mebrul muscat. Dacă membrul sau degetul se umflă, se învinețește sau își pierde sensibilitatea, bandajul trebuie desfăcut și întreaga procedură trebuie repetată. Dacă nu aveți la îndemână o trusă de prim-ajutor, puteți folosi un tricou din care să confectionați fâșii de bandaj.
  • Trasați marginea oricărei zone tumefiate (umflate) la fiecare 15 minute, cu un stilou pentru a ajuta doctorii să judece gradul
    de expunere la venin;
  • Pozitionați victima într-o poziție culcată, cu capul și bustul puțin ridicate și locul mușcăturii poziționat sub nivelul inimii.
  • Activitatea fizică trebuie să fie cât mai redusă cu putință și nivelul de stres cât mai redus, pentru a putea avea un puls scăzut. În felul acesta se împiedică oarecum răspândirea veninului la organele vitale;
  • Eliminați orice bijuterii sau alte elemente strânse pe corp (curele, bretele), îmbrăcăminte strâmtă. În caz de reacții adverse la venin, cum ar fi umflături de tip șoc anafilactic, hainele și accesoriile vor pune probleme serioase la îndepărtare;
  • Se asigură confortul termic și, dacă este posibil, se administrează oxigen;
  • Monitorizați continuu semnele vitale ale victimei (pulsul și respirația). Monitorizați temperatura și semnele instalării stării de șoc sau de întrerupere a circulației;
  • Dacă victima nu mai respiră sau are un atac de cord, puteți aplica un masaj cardio-respirator sau procedura de respirație gură la gură.
  • Serul antiviperin, pentru a trata cu promptitudine şi cu competenţă eventualele cazuri de muşcătură de viperă, se asigură de către unităţile sanitare cu paturi din județ. Unitățile sanitare care au în stoc la serviciile de urgență ser antiviperin sunt:
    • Spitalul Județean de Urgență Deva
    • Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara
    • Spitalul de Urgență Petroșani
    • Spitalul Municipal Lupeni
    • Spitalul Municipal Hațeg, Spitalul Municipal Orăștie.

CIUPERCILE OTRĂVITOARE

Ciupercile cu pălărie (macromicete), prin forma, culoarea, varietatea şi frumuseţea lor, au exercitat dintotdeauna o atracţie asupra omului, care le-a apreciat şi datorită gustului sau aromei lor. Însă, pe lângă ciupercile comestibile, în natură cresc şi specii de temut, cunoscute sub titulatura consacrată de ciuperci otrăvitoare, care dacă sunt consumate, provoacă intoxicaţii uneori grave sau chiar mortale.

Încă din antichitate apar descrieri amănunţite referitoare la intoxicaţiile provocate de către anumite macromicete. Ciupercile otrăvitoare, din cele mai vechi timpuri până azi, nu au încetat să facă victime, cu toate cunoştinţele acumulate de-a lungul vremii referitoare la ele.
În această perioadă există o alternare a zilelor ploioase cu cele călduroase, factori care determină dezvoltarea ciupercilor din flora spontană.
Intoxicaţiile cu ciuperci reprezintă o problemă medicală importantă, din cauza frecvenţei crescute a acestora în acest sezon bogat în precipitații, care favorizează dezvoltarea ciupercilor spontane, cât şi din cauza gravităţii acestor îmbolnaviri. Ele constituie una dintre marile urgenţe medicale, deoarece reprezintă o treime din intoxicaţiile care se soldează cu deces atât la adulţi, cât şi la copii.

În România există aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare (din cele peste 4.000 de specii de ciuperci cunoscute). Cazurile de otrăviri involuntare cu ciuperci sunt cauzate de ignoranţa persoanelor care le culeg sau al celor care le procură de la persoane necunoscute. Simpla experienţă, fie ea şi îndelungată, nu scuteşte de accidente. Toţi culegători cu adevărat cunoscători confirmă faptul că în ciuda atenţiei, cunoştinţei şi a experienţei, au cules de-a lungul anilor şi specii otrăvitoare, pe care le-au putut elimina doar la o a doua verificare atentă. De aceea este obligatoriu să se mai execute cel puţin încă o selecţie după recoltare. Este foarte important, înainte de toate, şi de asemenea absolut necesar, să se renunţe la o serie de superstiţii şi prejudecăţi cu privire la ciupercile mari, deoarece credinţa în „testele populare” este una dintre cauzele majore ale mortalităţii cauzate de ciupercile otrăvitoare din România.

Credinţele false, fie că pot ucide, fie că justifică sau încurajează atitudinea iresponsabilă al unor culegători de ciuperci:

  • Ciupercile atacate de către limacşi sau de către insecte nu sunt toxice – FALS, chiar şi unele mamifere reacţionează altfel decât omul la ingerarea de ciuperci. De exemplu, cea mai toxică ciupercă pentru om, buretele viperei (amanita faloides), este inofensivă pentru cobai.
  • Schimbarea culorii unei secţiuni a ciupercii poate indica toxicitatea ei – FALS, este o reacţie de oxidare ce nu se produce datorită toxinei.
  • Toate ciupercile cu miros şi gust plăcut sunt comestibile – FALS, există specii de temut cu gust şi miros plăcut.
  • La contactul dintre o ciupercă otrăvitoare şi un obiect din argint, acesta din urmă se înnegreşte – FALS, înnegrirea argintului este determinată de degajarea hidrogenului sulfurat şi nicidecum de compuşii toxici din ciupercă.
  • Dacă se gătesc sau se ţin ciupercile în oţet, acestea îşi pierd toxicitatea – FALS, acidul acetic nu neutralizează nicio toxină izolată până acum din vreo ciupercă toxică).
  • Prin aruncarea apei în care s-au ţinut sau gătit ciupercile, se micşorează toxicitatea acestora – FALS, toxinele de temut sunt insolubile în apă.
  • Formarea de hibrizi între speciile toxice şi cele comestibile ar explica toxicitatea unor ciuperci culese de către persoane cu experienţă – FALS, în natură nu au loc hibridări interspecifice, acele persoane „experimentate” culegând de fapt ciuperci toxice.

Orice intoxicaţie cu ciuperci constituie o urgenţă medicală şi trebuie tratată ca atare. Intoxicațiile cu ciuperci otrăvitoare pot fi împărțite după debutul bolii în:

  • intoxicaţii cu ciuperci cu debut rapid (30 minute – 6 ore). Majoritatea simptomelor intoxicaţilor cu ciuperci cu perioadă scurtă de incubare se manifestă în principal digestiv (principii laxative sau purgative) și/sau nervos.
  • intoxicaţii cu ciuperci cu debut tardiv (6 – 48 ore). Sindroamele provocate de intoxicaţiile cu perioadă lungă de incubaţie sunt cu mult mai periculoase decât cele cu debut rapid, deoarece toxinele au timp să acționeze asupra diferitelor organe și sisteme încă înainte de apariţia primelor simptome (la debut: 6 – 48 ore) – voma şi diareea sunt atât de intense încât pot aduce moartea prin colaps și deshidratare; către a treia sau a patra zi  de la debutul primelor simptome, survine cea de-a doua agresiune, aceea hepatică – hepatita citolitică se agravează şi se complică, asociindu-se cu tulburări renale şi pulmonare grave).

Atenție, așadar, la riscul la care vă expuneți atunci când consumați ciuperci culese din mediul natural sau cumpărate de la persoane particulare. Având în vedere că este posibilă o evoluţie gravă, uneori letală a bolii, intoxicaţia cu ciuperci trebuie considerată o urgenţă
medicală majoră, fiind obligatorie apelarea numărului de urgenţă 112 şi prezentarea imediată într-un serviciu medical de urgenţă (în județul Hunedoara, din păcate, avem în fiecare an cazuri de intoxicație cu ciuperci: în 2014 – 11 cazuri; în 2015 – 3 cazuri; în 2016 – 6 cazuri și în 2017 – un caz).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.