Fotbal Centenar Corvinul

FOTBAL CENTENAR CORVINUL: H de la Honduras și Hunedoara (episodul 28)

(articol de Alin Buzărin publicat pe wesport.ro – fragment)

“Prima oară Honduras și Selecționata Divizionară a României s-au întâlnit la 5 februarie 1982 în cadrul unui turneu disputat la Merida, în Venezuela. A fost 1-1, după deschiderea scorului de către adversari prin Balmes, în minutul 32, Iordănescu egalând în minutul 65. Atunci conducerile celor două delegații au antamat un joc amical pentru săptămâna următoare, la 12 februarie, la Tegucigalpa, capitala Hondurasului. Pe Estadio Nacional, în fața a 25.000 de spectatori, partida s-a terminat cu o remiză albă. Echipa română a avut alcătuirea: Duckadam – Rednic, Andone, Zare, Klein – I. Petcu, Boloni, Iordănescu – Gabor, V. Turcu, Gângu, ultimii doi atacanți provenind de la FC Argeș, respectiv Chimia Rm. Vâlcea.

Povestea tricourilor cu H

Nimic deosebit până aici, nici măcar faptul că la final de meci s-a făcut schimb de tricouri. Noi le-am oferit pe ale noastre, galbene, și le-am primit în schimb pe ale lor. În dungi verticale, alb cu bleu, și cu un H mare în piept. Văzându-le și constatând că sunt în culorile Corvinului său, ba că mai aveau inscripționat și acel H, care nu era obligatoriu să însemne doar Honduras, ci și Hunedoara, Mircea Lucescu a dispus să fie strânse, spălate, împachetate și cărate acasă.

Șocul lui Puiu Iordănescu

S-a revenit din turneu și, în etapa a treia a returului, pe 14 martie 1982, Steaua se deplasa la Hunedoara pentru meciul cu Corvinul. Derby veritabil, locul 3 contra locului 6, în joc fiind un loc de Cupa UEFA. Stadion arhiplin, lume în copaci, pe tabela de marcaj, peste tot. Plus un arbitru pe măsura evenimentului, marele Nicolae Rainea. Când au intrat echipele în teren, căpitanul Stelei, Puiu Iordănescu, a clipit des. A văzut că hunedorenii erau îmbrăcați în tricourile alb-bleu, cu H pe piept, primite în dar peste Ocean. Căpitanul ”Corbilor”, Mișa Klein, i-a făcut complice cu ochiul,. Știau amândoi despre ce era vorba, fuseseră împreună cu o lună în urmă la Tegucigalpa. Ca să vadă dacă-i vine bine echipamentul, Mircea Lucescu a intrat și el în teren în ultima jumătate de oră, stimulând ofensiva echipei sale. Corvinul a cîștigat cu 1-0, unicul gol fiind marcat de Dubinciuc din penalty, în minutul 50.

În acel meci au evoluat:

CORVINUL: Ioniță – Rednic, Gălan (59 Lucescu), Dubinciuc, Bogdan – Nicșa, Andone, Klein – Gabor, Dumitrache, Ghiță (46 I. Petcu). Antr. M. Lucescu

STEAUA: V. Iordache – Anghelini, Iovan, Sameș, I. Gheorghe – Ad. Florea, Majearu, I. Mureșan – Balint, Iordănescu, Ralea (15 M. Barbu). Antr. C. Cernăianu

Echipament ”de bronz”

Tricourile cu H le-au purtat noroc celor de la Corvinul nu doar în acel derby, dar l-au folosit și în multe alte meciuri importante din acel sezon de primăvară, la capătul căruia au reușit cea mai bună clasare din întreaga lor istorie: locul 3 și drept de participare în Cupa UEFA.

La finalul sezonului, Mircea Lucescu era confirmat la echipa națională și pleca de la Hunedoara. Rămânea însă povestea frumoasă a ”bronzului” îmbrăcat în acele tricouri bleu, transportate peste Atlantic”.

(articolul integral, scris înainte de debutul Naţionalei la Olimpiada de la Tokyo, îl găsiţi aici https://wesport.ro/stiri/fotbal-vintage-h-de-la-honduras-si-hunedoara-12900)

Mulţumim, Alin Buzărin!

Extra: Mircea Lucescu explica într-un articol scris de Sami Tamaş pentru prosport.ro contextul întâmplării:

„Conform tradiției la finalul celui de-al doilea joc cu Hondurasul jucătorii au făcut schimb de tricouri între ei. Ai noștrii le-au cedat pe cele tricolore, în roșu, galben și albastru în locul cărora au primit unele în dungi alb și azur. Cum în echipa României erau mulți jucători de la Corvinul, iar tricourile erau inscripționate cu litera H le-am sugerat celorlalți să le cedeze celor de la Hunedoara pentru a le folosi în campionat. Cu toții au fost de acord iar Klein și Ando le-au strâns și dus la Hunedoara. Nu erau dintr-un material extraordinar însă ca și calitate erau cu mult peste ce aveam noi în țară”, povestește Mircea Lucescu completat de fostul președinte al Corvinului, Gelu Simoc.

„Tricourile erau în nuanțe apropiate de culorile clubului iar litera H imprimate pe ele le dădeau o notă în plus de autenticitate. Rândul acela de echipament, capitol la care eram cam deficitari atunci, ne-a prins foarte bine. Băieții au tras de ele până li s-au rărit țesătura sau s-au rupt”.

„Cât timp am antrenat la Hunedoara m-am ocupat de toate. De procurarea echipamentului și a teneșilor. Aduceam mingi din străinătate pe care le cumpăram din diurna mea. Eram niște amărâți care iubeam fotbalul necondiționat”

Mircea Lucescu, fost antrenor al Corvinului Hunedoara

Fotografiile fac parte din colecţia Aurel Herlea şi au fost făcute pe parcursul meciului Corvinul – Steaua (1-0) din martie 1982.