Primăria municipiului Hunedoara dorește să marcheze așa cum se cuvine împlinirea a 100 de ani de la înființarea celui mai cunoscut club de fotbal din județ. Pe lângă evenimentele ce vor avea loc în vara acestui an (dacă situația epidemiologică o va permite), publicăm aici câte un fragment din istoria echipei şi/sau câte un articol relevant pentru existenţa şi simbolurile Corvinului, scris cu ani în urmă. Pentru că, o știm cu toții, Corvinul Hunedoara a fost și va rămâne mai mult decât un nume, mai mult decât un club de fotbal. Episodul din această săptămână reprezintă o altă cronică sentimentală aparţinând domnului Nicolae Stanciu, cronicarul sportiv care a urmărit şi susţinut Corvinul decenii la rând.
CORVINUL – LUCESCU – NAȚIONALA…
(Nicolae Stanciu)
În iulie 1977 sosea la Hunedoara, stârnind vii comentarii, fotbalistul Mircea Lucescu. A venit într-un moment greu pentru el, cum însuşi spunea, şi s-a înhămat la tentativa Corvinului de a-şi crea un nou drum în elita fotbalului. După primul tur la Corvinul, deşi Lucescu se remarca individual meci de meci, prin efort, joc, pase şi goluri, echipa antrenată de Ştefan Coidum stătea slab în clasament.
In interviul acordat la 15 ianuarie 1978 ziarului local, intitulat parcă profetic “Hunedoara poate si trebuie sa devină un important centru fotbalistic al ţării”, Mircea, Lucescu pronostica un loc 9 pentru Corvinul. A terminat pe 8… Cu 34 de puncte. În campionatul următor Corvinul a mers din nou slab si când se afla aproape retrogradată a apărut, pentru prima dată, noţiunea si meseria de jucător-antrenor! Marele Mircea Lucescu juca in “B”, cu Corvinul! A fost anul renaşterii Corvinului. Anul în care jucătorul-antrenor a început ceea ce exprima cu convingere în interviul citat. S-a luptat cu duritatea cursei de promovare, cu duritatea competiţiei la acel nivel, cu Titi Teaşcă antrenor la Inter Sibiu si favorit al presei; cu Cornel Dinu, care ţinea o rubrica în Flacăra, condusă de Adrian Păunescu, în care nu se ocupa de fotbal, ci de Lucescu… Dar lupta cea mai dură a fost cu mentalitatea care conducea fotbalul românesc, si atunci destul de murdar, din cauza disputei marilor cluburi, Steaua si Dinamo. Pentru contractarea si blocarea jucătorilor de valoare şi perspectivă în două sfere de interese, pe care le controlau…
Mircea Lucescu îşi asumase – în premieră absolută şi-ntr-o manieră aparent aventuroasă – conducerea tehnică a echipei la care era legitimat ca jucător, şi i-a adunat pe toţi copiii Hunedoarei ce învăţau fotbal de la nea’ Mitică Pătraşcu, Doamne odihnească-se!, aduși de prin curţile şcolilor de fiul său, Mircea Pătraşcu; l-a adus înapoi, la Hunedoara, pe Mişa Klein, de la Brad, unde a fost dat să se fortifice în duritatea competiţiei specifică eşalonului secund. Și, ceea ce părea o echipă a unui liceu din vecinătatea oţelăriilor, a devenit Corvinul care va da fotbalului românesc internaţionali de valoare, de durată şi consistenţă!
De la lupta din “B” până la promovarea glorioasă în “A”, Corvinul a lansat o nouă idee de joc, care a dominat fotbalul românesc peste un deceniu… De când nici o echipă nu mai are o idee de joc… A ajuns pe locul 3 în al doilea an de”A”, și participantă în Cupa UEFA! Vreme la care nea Vanea – Ioan Chirilă, recunoscut fan al lui Lucescu, i se adresa lui Dumitru Graur, convertit de la „Flacăra” în proaspăt comentator de fotbal la TVR, cam aşa: “Uite, Dumitre, fotbal occidental la Hunedoara, şi noi ne stricăm ochii prin Capitală”… . De la aceste creşteri la goana nebună prin ţară, pentru a-l vedea pe Caşuba la Piatra Neamţ, a-l lamuri pe Cămătaru că e cel mai bun vârf de atac al Naţionalei, ce se năştea la Hunedoara şi se călea pe la Ankara, Tg. Mureş, în lungi turnee peste Ocean, amicale la Suceava, Karl Marx Stadt, Timişoara si peste tot pe unde “antrenorul cel mai harnic”, cum îi zicea Ştefan Covaci, îşi purta noua echipă ca s-o înveţe fotbalul competitiv și să nu-i mai fie frică, totul purta amprenta Lucescu! În aproape trei ani, în care a “inventat” jucători, precum Iorgulescu, l-a recondiţionat si relansat pe Boloni, considerat terminat, i-a impus pe foştii săi colegi de echipă – Klein (care la Corvinul îi era… căpitan), pe Andone, Petcu, Gabor, Rednic, Mateuţ – toate astea au fost făcute de o personalitate complexă, cu totul deosebită!Iar palmaresul impresionant de atunci până-n prezent, sigur mai notoriu decât începuturile reamintite aici, definesc statura lui de REAL OM DE FOTBAL!
Hunedoara, stadionul „Corvinul” au intrat în circuitul internaţional al competiţiilor fotbalistice la 1 mai 1982! Aici s-a desfăşurat primul meci din preliminariile Campionatului European, dintre România şi Cipru, al „NAȚIONALEI LUI LUCESCU”. Mircea Lucescu, proaspăt selecţioner, preluase Naţionala de la Valentin Stănescu, nea Tinel, căruia nu i-au ieşit prea bine lucrurile şi după înfrângerea cu Elveţia, 2-1 la Bucureşti, a fost demis, iar pentru returul de la Berna (11 nov. 1981) noul selecţioner, Lucescu, convocase primii corvinişti: Rednic, Andone, Klein, Gabor. A fost 0-0, dar calificarea era deja compromisă în meciurile anterioare de acasă. Aşa că la primul meci al unei noi campanii de calificare, vreo 15.000 de hunedoreni au avut bucuria să asiste şi la prima victorie a noii Naţionale, construită chiar la Hunedoara, pe o combinată Corvinul-Craiova, în cantonamentul de zece zile, timp în care a fost… recondiţionat, moral şi fizic, Rodion Cămătaru, aflat la un pas de depresie… . Dar haideţi să ne reamintim echipa din acel meci-cap-de-pod al primei calificări româneşti într-o competiţie internaţională de după 1970: Moraru- Rednic, C. Ştefănescu, Iorgulescu, I. Bogdan – Ţicleanu (Petcu, min.46), Boloni, Balaci – Gabor, Cămătaru, Văetuş (Augustin, min.66). Cinci hunedoreni la primul succes oficial al noii reprezentative: 3-1, cu golurile marcate de Văetuş (min.16), Cămătaru (min. 19), Boloni (min. 71), respectiv Vrahimis (min29).
Observaţi, pe linia de apărare, pe stânga, apare Ioan Bogdan, arădeanul de divizie secundă ajuns internaţional cu Lucescu, omul despre care în tribună se glumea că unde pune Bogdan… şenila rămâne arătură şi trebuie regazonate tuşele, după un meci cu el în vână… . Dar lipsea Klein. Devenit legendar chiar în absenţă… După meci, nea Ioan Chirilă, cronicarul încă fără egal, îl întreba pe tânărul selecţioner ce i-a lipsit echipei noastre ca să fie mai convingătoare? „I-a lipsit Klein!”, l-a uluit Lucescu pe distinsul cronicar. Care, transcriind răspunsul în unul dintre savuroasele sale comentarii nu şi-a ascuns o anume reacţie la… insolenţa antrenorului: „Cum adică, i-a lipsit doar Klein?! Dar cine-i Klein ăsta, care aleargă în buestru?”. Nu după multă vreme, nea’ Vanea l-a înţeles pe Lucescu, a văzut şi el ceea ce văzuse antrenorul în alergătura nespecifică a hunedoreanului… cel mai iubit dintre pământeni, şi a devenit suporter devotat al lui Klein, care avea să adune 10 ani de prezenţă cvasipermanentă în Naţionala României!
De-atunci, de când se lupta pentru cultivarea la club si la echipa pe care o construia cu minuţiozitate de bijutier a unei noi atitudini, a mentalitatii de performanţă şi profesionalism în fotbal, şi până la bătăliile pe gazoanele Italiei, Suediei (victorie în premieră la București, cu golurile lui Andone – min.25 și Klein – min47, apoi în Suedia, cu golul superb al lui Cămătaru, după o cursă de parcă trăgea după el întreg stadionul Rasunda!), egalul (1-1) cu Cehoslovacia la Bratislava, după ratarea lui Gabor, urmată de golul lui Geolgău din pasa lui Klein… . Și, totul a început la Hunedoara, cu victoria asupra Ciprului, cu Petcu jucând imperial, cum s-ar zice azi, pentru calificarea la EURO ‘84…
Creşterea Corvinului, a antrenorului Mircea Lucescu şi a Naţionalei, deopotrivă, fixează Hunedoara într-o poziţie istorică onorabilă în fotbalul românesc! Poziție consolidată în Naţionala calificată la la Campionatul Mondial din Italia-1990. Cu trei-patru corvinişti în echipă. Plus un fotbalist de la Jiul Petroşani, Daniel Timofte. Fotbalul hunedorean, de care era atât de mândru cronicarul la întâlnirile cu… greii presei sportive a vremii, a trimis la Italia Novanta 5 (cinci!) internaţionali! Prezenţa hunedoreană la Naţională, începută în 1981 şi încheiată în 1993, cu Ovidiu Cornel Hanganu, ultimul chemat, a fost de fapt saltul calitativ spre performanţa internaţională a fotbalului românesc! Care a început la EURO ‘84, s-a consolidat în Italia 1990, în SUA 1994 și Franța 1998.
A fost şi perioada de graţie a Combinatului Siderurgic Hunedoara, în care Corvinul era considerată drept o… Uzină a sa! Perioada de excepţie, sub conducerea unor directori generali- adevăraţi… generali – comandanţi de mari unităţi economice, capabile să determine, să dirijeze și să facă mai bună viaţa economico-socială a unei comunităţi! Costache Trotuş şi Sabin Faur, om al locului, au condus şi ridicat combinatul, oraşul, Cincişul, Valea Seacă şi Corvinul. La ultima… dintre uzine, dar mai celebră decât Oţelăria lui Ştefan Tripşa, directori competenţi au fost Gelu Simoc şi Ioan Socol, fie-le ţărâna uşoară!
Să respectăm Corvinul! Să iubim Corvinul! Şi pe oricare altă echipă, alt club care a făcut şi face pentru Naţionala României atât cât a făcut Corvinul!
