Dr. Cârlan este devean și lucrează la Anestezie – Terapie Intensivă (A.T.I,) de 17 ani, iar până în 2002 a lucrat în București, la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”. A rămas în capitală după ce a terminat facultatea de medicină, dar din cauza unor probleme personale, s-a întors la Hunedoara în 2002.
În 2002 a lucrat ca medic de Urgență, iar ulterior a făcut rezidențiatul la Timișoara și așa a devenit, în 2012, specialist A.T.I. cu competențe de urgență. Dr. Casius Cârlan spune că a ales medicina „că n-a fost să fie istoria – totuși, am rămas pasionat de acest domeniu și am făcut încă o facultate, cea de Teologie, pentru sufletul meu”.
Dr. Cârlan are un băiat de 9 ani și spune că el l-a determinat să facă specializarea de A.T.I., pentru a-i asigura un trai mai bun. Nu a ales această specialitate pentru că i-ar plăcea adrenalina, cum este cazul majorității medicilor de pe A.T.I., ci pentru că îi place să se poată descurca în orice situație, cu orice mijloace – nu doar în medicină, ci chiar și pe vârful muntelui. „Îmi place să fiu cât mai independent”, spune dr. Cârlan.
Experiența din Urgență l-a ajutat foarte mult la A.T.I. și este de părere că orice medic ar trebui să facă doi-trei ani de medicină de urgență. În trecut, medicii care terminau facultatea aveau un staționar de 3-4 paturi, așa cum avea tatăl meu la Vața – care este o comună cu 13 sate. Medicii tineri mergeau trei-patru ani la țară, unde trebuia să se descurce la nașteri, să scoată o măsea, să facă un pic de medicină de laborator, microchirurgie – să sutureze, să scoată un corp străin etc. Făceau câte puțin din fiecare cu ce aveau la îndemână. Astăzi, nici parafă nu ai la terminarea facultății, trebuie să faci o specializare.
