O coincidență fericită a făcut ca duminică, cu ocazia sărbătorii „Zilele Maghiare, ediția a X-a”, Castelul Corvinilor să depășească numărul total de vizitatori pe care l-a înregistrat anul trecut, și anume 354.044.
Astfel, vizitatorul cu numărul 354.045 a fost premiat de conducerea Muzeului Castelul Corvinilor și de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, cu intrarea gratuită în castel, materiale promoționale și nu în ultimul rând, din partea unor sponsori din oraș, cu o masă pentru două persoane la Restaurant Bulevard, respectiv o noapte de cazare la Best Hotel Hunedoara.
După cuplul venit tocmai din București să viziteze Castelul Corvinilor, următorii vizitatori sunt cei care vor face ca numărul de la final de an să fie mai mare.
În ultimii ani, Castelul Corvinilor a înregistrat un număr de vizitatori în creștere constantă și iată că deja în 28 septembrie 2019 s-a atins numărul pe care i-a avut în 2018! Le mulțumim tuturor!