Cu 40 de ani în urmă, pe când era antrenor – jucător, mai apoi doar antrenor, la Corvinul Hunedoara, Mircea Lucescu îşi găsea timp să susţină şi o rubrică săptămânală în cotidianul judeţului. Am prezentat aici câteva cronici semnate de marele antrenor român, readuse în atenţia microbiştilor nu cu mulţi ani în urmă, de jurnalistul Nicolae Stanciu. Vă prezentăm încă una, care ne-a atras şi nouă atenţia.
Lăsaţi copiii să facă sport!
Se spune că jocul de fotbal a evoluat mult de-a lungul anilor. Cu siguranţă că este aşa, fie şi numai privind prin prisma modificărilor survenite în sistemele tactice. De la jocul clasic, dinaintea anului 1925, la acela al „lacătului elveţian” şi al „diagonalei sud-americane”, trecând prin al treilea apărător englez şi „WM”-ul continental, ajungem la timpul, mai apropiat nouă, 1 – 4 – 2 – 4. Apoi, la aşa numitul „fotbal total”, creaţia Ajax-ului, dar care, în absenţa jucătorilor capabili să-l aplice, a fost convertit într-un joc mai clasic, însă mai apropiat de posibilităţile umane normale, generale. Însă principiile de bază, elementare, au rămas aceleaşi, oricare ar fi sistemul tactic aplicat.
Noi, antrenorii şi jucătorii – preocupaţi prea mult de aspectele tactice ale jocului – ar trebui să ne întoarcem la acele principii de bază, aşa cum au fost ele fixate de „bunii” noştri, pionierii jocului de fotbal.
În Brazilia, în cabinele de sub tribunele marilor stadioane, există reproduse aceste principii, îndemnuri, fraze scurte, memorabile, care sunt nu numai despre joc, ci şi din viaţă şi care reamintesc fotbalistului, copil, junior sau senior, pentru ce se află în acel loc şi care ar trebui să fie drumul lui în viaţă. Văzându-le, citindu-le, memorându-le zi de zi, copilulîn formare le pătrunde sensul, ajunge să le pună în practică. Se reuşeşte, şi în acest fel, adjuvant, să zicem, prin mijloace pe care noi le bagatelizăm, educarea viitorilor sportivi de performanţă. Pentru că totul pleacă de la educaţie!
Din păcate, nu numai în fotbal, ci şi în alte activităţi, prinşi de ritmul vieţii de zi cu zi, de succesiunea accelerată a treburilor zilnice, uităm uneori de copiii noştri, de formarea lor intelectuală, fizică, dar mai ales socială. Lăsăm totul în seama şcolii!
Scriam recent despre clubul nostru, despre dorinţa mea de a-l vedea dezvoltându-se. Unii m-au tratat drept şmecher, alţii, băiat inteligent, iar o parte, pur şi simplu, n-au înţeles ce am vrut să spun. Spun din nou. Cu speranţa că acum cuvintele îmi vor fi înţelese. Hunedoara ar trebui, în lipsa unei vieţi culturale pronunţate şi tradiţionale, să se apropie, prin sport, de artă! Făcându-le copiilor o educaţie sportivă accentuată, ţinându-i mai mult pe stadioane şi-n sălile de sport. Vom avea în felul acesta siguranţa că vom creşte oameni sănătoşi, cu o mentalitate sănătoasă, ştiut fiind că sportul dezvoltă calităţi deosebite: voinţa, curajul, munca, spiritul competitiv, de colectivitate şi de sacrificiu. Înlătură egoismul, individualismul, lenevia, comoditatea…
În Hunedoara există o bază solidă pentru toate acestea: mii de copii, stadion, sală de sport, bazin de înot, terenuri de tenis, patinoar… . Mai trebuie doar entuziasm, pasiune şi angajare. Se vor găsi ele?!”
(Sursa: Nicolae Stanciu – „Klein, căpitanul lui Lucescu” – Editura Diacritic, Timişoara, 2014)
