Medicii Hunedoarei

Dorin Golcea, un „as” al cardiologiei intervenționale, a ales Hunedoara

După peste 15 ani de perfecționare și experiență în Germania, un medic brădean a ales să se întoarcă acasă cu un plan pentru a reduce cât mai mult numărul celor care mor în urma unui infarct. Ceea ce pentru occidentali a devenit o banalitate – intervenția pe inimă, pentru români este un lux la care au acces în timp util doar cei care locuiesc în zona marilor centre universitare. Pentru locuitorii județului Hunedoara, dar și ai unor arii extinse din județele limitrofe, intervenția cardiologică făcută în timp util este aproape imposibilă. La Hunedoara, Doctorul Dorin Golcea și-a propus să transforme „imposibilul” în posibil, sau chiar în ceva absolut normal, așa cum este și în țara în care s-a supra-specializat în medicina intervențională cardiacă vreme de un deceniu și jumătate.


Doctorul Dorin Golcea explicând ce se întâmplă în inimă dacă intervenția în infarctul acut nu este făcută la timp.

În 2019, 577 de locuitori ai județului Hunedoara au suferit un infarct. Astăzi mai sunt în viață doar 20. Una dintre principalele cauze ale acestei situații este faptul că majoritatea celor care au suferit infarctul nu au ajuns pe masa de operație în cel mult două ore de la nefericitul moment, pentru ca intervenția la care au fost supuși să fi avut cel mai bun randament posibil. Într-o țară dezvoltată, un caz de infarct ajunge pe masa de operație în cel mult o oră. Iar în astfel de cazuri timpul este mai mult decât prețios. Până acum, doctorul Golcea a salvat mii de vieți în Germania. De acum vrea să facă același lucru, dar în Hunedoara.

Medic rezident în Germania

Dorin Călin Golcea a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, cu media 10, în 2005. Încă din studenție dorea să se specializeze în cardiologie intervențională, să devină „intervenționist”, cum se spune pe scurt. Pe vremea aceea, în România nu exista vreun rezidențiat în specializarea amintită, iar cardiologii intervenționiști calificați se numărau pe degetele de la o mână. Nici acum nu sunt foarte mulți. A cumpănit mai multe variante în Europa. Până la urmă a ales Germania, deși nu știa o boabă nemțește. În ianuarie 2008 a fost primit ca „medic – oaspete” într-un spital din Bad Reichenhall. Primul contact cu un spital occidental a fost aproape copleșitor: „Am ajuns acolo fără să știu germana. Vorbeam în engleză cu medicii. În prima zi am fost îmbrăcat în haine cu numele meu pe ele, în prima zi mi s-au dat cheia de la cameră, cartela la cantină, locul de parcare cu numele meu, a fost o zi doar pentru formalități. Tot în prima zi am făcut primele ecografii, pentru care un rezident așteaptă 5 ani în România. Și eram doar medic oaspete acolo. A doua zi am fost dus la Primărie să-mi fac formele legale de ședere”.

În șase luni a reușit să învețe și germana. Își nota fiecare cuvințel pe parcursul vizitelor medicale și mai apuca să le și înțeleagă pe deplin doar seara, când adormea cu un dicționar româno-german pe piept. Nu-și permitea un laptop, pentru că nu avea salariu. Era, în continuare, susținut de părinți. Tatăl, fost miner din Brad, și mama plecaseră în Italia la muncă pentru a-l putea ajuta să-și urmeze visul. A apucat să mai facă și niște cursuri de germană. În octombrie 2008 și-a făcut curaj pentru a se prezenta la examenul pentru dreptul de liberă practică în Germania. Numai limba era o problemă, în rest… doar era absolvent de 10. Între timp ajunsese să facă ecografii complicate. „Făceam vreo 6 – 7 transesofagiene pe zi, ca medic – oaspete. Foștii mei colegi, cu care m-am întâlnit apoi, într-o scurtă vacanță în România, nu puteau face nici un ecograf normal pe motiv că ecograful era închis cu cheia. Eu, în Germania, mergeam cu colegii mei în gărzi, dar nu aveam dreptul să ating pacienții pentru că nu aveam drept de liberă practică acolo. Orice făceam era sub parafa lor. Începeam lunea dimineața și uitam să mai merg acasă. Eram zi și noapte prin spital. După ce am primit dreptul de liberă practică, am devenit rezident la un spital mic din Eggenfelden. Am făcut cardiologie pe pâine. Am luptat pentru asta. E viața mea. În rest, nu mă prea pricep la ce-i sub capota mașinii”, mărturisește Dorin Golcea (chiar îi place să i se spună „Dorin”, fără apelativul „domnule doctor”).

Dr. Golcea efectuând procedura Mitraclip (intervenție minim invazivă de tratament al regurgitării mitrale, pe picior, fără deschiderea pieptului)

Drumul spre perfecțiune

În micul spital din Eggenfeld a început să învețe și mai intens meserie, fiind, în gărzi, doar el, nevoit să facă totul, de la A la Z. Apoi a început să ia legătura cu universități mari în care se făcea cardiologie intervențională și să meargă la câte congrese, cursuri și specializări îi permitea timpul. „După un an și șapte luni de Eggenfelden am plecat la Regensburg, ca medic rezident, într-un spital cu peste 1.000 de paturi. Eram singurul român ca medic rezident în cardiologie și asta pentru șase ani la rând. Acolo am început cu urgențe cardio-vasculare, care erau cele mai accesibile pentru un rezident (făceam intubări, reanimări, indicații pentru tromboliză, pentru stentare etc…) și aveam câte două-trei infarcte pe noapte. Zburau elicopterele întruna. Am început să am primele gărzi pe cardiologia normală de pe secții și să am mai mult contact cu pacienții. La Regensburg am început și gărzi pe Coronary Unit, secția de pacienți în stare extrem de gravă. Am avut, într-o noapte, un pacient, l-am defibrilat de 40 de ori. În anul III de rezidențiat am început cu intervenții, și de-atunci am făcut o grămadă de cateterisme cu profesori și colegi. Prin anul IV puneam pacemakere, defibrilatoare, CRT-uri, începusem să pun primele stenturi, primele cateterisme. Și eram responsabil pentru tot spitalul ăla de 1.000 și ceva de paturi, dacă vreun pacient avea probleme cu inima”, își aduce aminte Dorin Golcea.

În 2016 a promovat examenul de specialitate. Era cardiolog, dar încă nu și „intervenționist”. Făcea intervenții sub supravegherea câte unui medic cu diplomă în această supra-specializare. S-a mutat, din nou, într-un spital de lângă Nürnberg. Dorința lui de a deveni „intervenționist cu diplomă” nu-l lăsa în pace. Așa că s-a mai mutat o dată, în Frankfurt, pentru specializare. Și-a luat și diploma de intervenționist și a revenit în Eggenfeld, locul din care a „plecat” ca medic rezident. „Eu și soția mea ne-am mutat de vreo 7 ori prin Germania, în total. Dacă vrei să faci performanță, asta e! A fost mai greu să plecăm de lângă Nürnberg, unde aveam o chirie superbă, la țară, pentru că venise pe lume și fetița noastră. Am plecat la Ingolstadt, pentru că mi-am dorit să ajung medic primar. Apoi am ajuns în Coburg, destinația mea finală de atunci și până în martie 2022, când am decis să vin în țară”. Între timp am ajuns la 10.000 de proceduri de intervenție cardiologică făcute „ca primă mână”.


Dr. Golcea (în plan mai îndepărtat, în albastru) în timpul procedurii TAVI (intervenție minim invazivă care tratează stenoza aortică severă, prin înlocuirea valvei aortice cu o proteză valvulară, fără deschiderea pieptului, pe picior)

Cum s-a hotărât să vină acasă

Anul trecut, venit în vacanță, s-a întâlnit cu niște prieteni la Deva. Dintr-o vorbă-ntr-alta, află că, în 2019, în Hunedoara au fost înregistrate 577 de cazuri de infarct și că doar vreo 20 dintre acei pacienți mai trăiau în 2021. „Mi s-a părut revoltător. Și mi-am dat seama pe loc de ce se întâmplă una ca asta: nu se poate respecta principiul „orei de aur” în cazuri de infarct. Să zicem că pacientul este din Brad. Până ajunge el la spital, până se stabilește ce are, până ajunge la Deva, până e trimis la Timișoara, trec ore bune. Ori într-un caz de infarct trebuie intervenit în maximum trei ore, de preferat în primele 60 de minute. La noi… să zicem că i se montează un stent pacientului, apoi moare la un an sau doi dup-aia. Nu-și mai aduce nimeni aminte că a ajuns cu greu la intervenție… Apoi am stat și-am făcut un calcul sumar și am ajuns la concluzia că în județ și în zonele limitrofe sunt 1,2 milioane de oameni care, în caz de infarct, nu ar putea ajunge în timp util la un cardiolog intervenționist. Atunci mi-am spus că trebuie să vin acasă”, povestește doctorul Dorin Golcea, care adaugă: „În Germania, un pacient la 40 de ani și ceva cu infarct, este supus intervenției pe inimă la timp, stă trei zile internat, apoi merge acasă, mai stă două – trei săptămâni, după care se întoarce la muncă. În România, un pacient ori stă un an până să revină la lucru, ori se pensionează”.

De ce la Hunedoara?

„Deocamdată sunt medic cardiolog specialist la spitalul din Hunedoara și colaborez cu Spitalul Județean din Sibiu. Am venit aici pentru că e o infrastructură bună, iar spitalul are un foarte mare potențial. Apoi m-am felicitat c-am făcut alegerea asta și pentru că am găsit aici colegi foarte bine pregătiți, oameni de echipă, deschiși la nou. Doar că au dezavantajul că nu au rezidenți care să-i ajute, ca la Timișoara, Cluj, București, Tg. Mureș… Ah, ba au rezidenți: asistentele medicale. Sunt „brici”. Sunt asistente care știu medicină. Mulți au fost sceptici când le-am spus că vreau să revin în România. Nu pot spune că m-am întors definitiv, încă. Dar pot spune că m-am întors ca să încerc să fac ceva care să facă diferența cu adevărat. În Coburg, oraș cu 40.000 de locuitori, erau 4 săli de cateterism și 7, 8, 9 medici cardiologi intervenționiști. În Germania există o astfel de sală la fiecare 30 de kilometri distanță. Aici… Despre asta vorbim: nu accept ideea să moară oamenii cu zile și nu accept ideea ca o țară în care mall-urile sunt mai frumoase decât în Germania, discotecile mai faine, mâncarea e de 10.000 de ori mai bună, cafeaua are gust, ciorba de burtă e delicioasă, ceafa de porc are gust (nu-i din plastic) să nu aibă și o cardiologie intervențională. Și încă ceva (nu văd de ce să nu zic și asta!): m-au convins să vin în Hunedoara mai mai mulți responsabili din domeniul sănătății și administrației, de la primar și manager de spital până la prefect și șeful DSP. Sunt oameni motivați, care m-au convins că vor să dezvolte așa ceva în Hunedoara”, spune Dorin Golcea.

Activează la Hunedoara și colaborează cu Spitalul Județean din Sibiu, unde efectuează intervențiile atât de importante pentru victimele infarctului. „Încă din primele două-trei zile ale mele aici am și avut un pacient. Cred că mai avea două zile de trăit. L-am dus la Sibiu și totul e acum OK. A fost primul pacient din cariera mea care m-a luat de mână și a plâns, după operație…”.

Dorin Golcea vrea să poată face cardiologie intervențională și la Hunedoara, dar, deocamdată, este reținut cu detaliile: „Nu e ușor, pentru că e nevoie de investiții de milioane de euro. E un proiect în faza de concepție. Sper să-l putem prezenta publicului chiar în a doua parte a acestui an”.

Atenție! Există pagini false cu numele d-lui doctor. Pagina oficială o găsiți aici: https://www.facebook.com/dr.golcea/