Echipa RobotX Hunedoara, calificată pentru competiția de robotică First Tech Challenge de la București

În perioada 22-24 februarie, la Timișoara a avut loc Campionatul Regional de Calificare BRD FIRST Tech Challenge. Echipa RobotX Hunedoara a reușit să obțină o nouă performanță, fiind echipa căpitan a alianței câștigătoare (Winning Alliance Award). Este de remarcat faptul că alianța câștigătoare a fost compusă doar din echipe din județul Hunedoara, RobotX având ca parteneri echipele RobotY Hunedoara și AlphaBit Petroșani.

De asemenea, la finalul competiției, echipa RobotX a reușit să obțină și Inspire Award, Premiul I, cel mai important premiu al competiției. Inspire Award cumulează atât performanțele roboților din teren, cât și caietul tehnic al echipei, amenajarea standului de promovare, interviul cu juriul competiției și spiritul de fair-play manifestat în orice situație.

Echipa RobotY Hunedoara a reușit, pe lângă performanța din teren, să obțină Premiul I pentru inovare tehnică (Rockwell Collins Innovate Award), ocupând locul III în clasamentul final.

Pentru echipele de robotică RobotX și RobotY din Hunedoara urmează campionatul național de la București, care are loc în luna martie, decisiv pentru calificarea la campionatul mondial, organizat în acest an la Detroit.

____________________________________

Echipa RobotX – alcătuită din Răzvan Vîrtan, Darius Lorinczi, Andrei Cunțan, Cristi Budiul, Radu Cînda, bucureșteanul Andrei Preda și coordonată de profesorul de fizică, informatică și astro-fizică Mircea Nistor – a luat aurul la competiţia mondială de robotică, care s-a desfășurat în luna august 2018 în Mexic. Elevii de la RobotX Hunedoara au învins reprezentantele a peste 160 de ţări, după ce au reprezentat România la cea de-a II-a ediţie a competiţiei globale de robotică FIRST Global Competition (for Science, Technology, Engineering, and Mathematics).

Urmare a acestui rezultat deosebit, în luna august a anului trecut, profesorului Mircea Nistor i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Hunedoara, atât el, cât și elevii săi din cadrul echipei RobotX, fiind atunci premiați de Consiliul Local al municipiului Hunedoara cu diplome și bani.

La începutul anului, echipa RobotX Hunedoara a organizat primul concurs demonstrativ de robotică – DEMO FTC, care a fost găzduit de Centrul de Afaceri din municipiul Hunedoara.