Seria „Fotbal Centenar Corvinul” continuă cu un alt om foarte important în istoria celei mai cunoscute echipe din judeţ: Remus Vlad. Un alt material al „bătrânului cronicar”, Nicolae Stanciu, căruia, îi mulţumim, din nou pentru sprijinul acordat.
Primul fotbalist hunedorean campion naţional la fotbal este, după ştiinţa mea, Remus Vlad. Titlul l-a cucerit în 1972, cu F.C. Argeş, pe când era căpitanul lui Dobrin! Da, da, căpitanul marelui Gicu Dobrin, al acelei echipe conduse de Florin Halagian -„Armeanul” şi Tănase Dima – „Machidonul”, secundul „de profesie” pentru care se băteau marile cluburi, inclusiv Dinamo, unde a şi ajuns… A fost primul titlu cucerit de echipa piteşteană, care avea trei portari de mâna întâi: Ariciu, Vasile Stan (fost la Jiul) şi Spiridon Niculescu, viitorul secund al lui Ion Nunuweiller III, pe când antrenau Corvinul…
Lotul Argeşului în vremea căpităniei lui Remus Vlad îi cuprindea pe Pigulea, Ivan, Barbu, Prepurgel, M. Popescu, Radu I, Roşu, Jercan, Ciornoavă, de la Jiul, Frăţilă, Nedelcu, și, desigur, Dobrin. Cel care avea să-i propună antrenorului Titus Ozon ca Remus Vlad să fie căpitanul Argeșului. Titlul de campioană, la vremea când acesta era un… monopol Dinamo-Steaua, a fost cucerit ca o sfidare, parcă, cu antrenorul debutant Florin Halagian, la ora aceea cel mai tânăr antrenor din prima divizie. Dar marea performanță a Argeșului a fost prima victorie a unei echipe românești asupra Realului Madrid! Care și atunci era o echipă …galactică, dar termenul nu fusese încă inventat de fantezia jurnaliștilor. Cert este că Real era deținătoarea a cinci trofee Cupa Campionilor Europeni. Meci despre care Remus Vlad reține că madrilenii „jucau cu un un angajament fizic incredibil. Ştiau să se plasese, să te împiedice să intri în posesia mingii. Santillana se demarca mai repede şi intra în contact fizic cu mine, făcea un mic fault şi intra el în posesia mingii. Dar am, reuşit să-i batem cu 2-1″. (Goluri: Dobrin, min 24 din penalty și Prepurgel, min.62).
Vlad a revenit acasă, la Hunedoara, în 1974, pe când începuse să adie pe după furnale vânt proaspăt, de dor de fotbal mare. Se înghesuiau bucureştenii la… fierbințeala cuptoarelor, de parcă era Occidentul mult râvnit. Antrenori precum Ştefan Coidum, debutant în „A” în 1966, cu Jiul Petroşani, apoi Ilie Savu, cuplul Nunwieller-Niculescu, amintit mai înainte. Jucători ca Radu Nunweiller VI, Angelescu, Dumitriu IV – Bilă, Mircea Lucescu, Florică Dumitrache, mai tinerii Ioniţă, Şumulanschi, Şurenghin, târgovişteanul Economu…
Coleg cu mulţi dintre aceştia, fundaşul de rasă pură Remus Vlad, dar şi omul educat, serios, sobru, profesionist veritabil la vremea amatorismului, le-a devenit antrenor multora şi îndeosebi celor din generaţia lui Klein, Petcu, Nicşa, Gabor. Pe Mircea Rednic chiar el l-a descoperit în timpul cât funcțioana ca profesor de Educație Fizică. A devenit secundul perfect al lui Mircea Lucescu, a rămas principal în anul afirmării europene a Corvinului, 1983, conducând echipa în meciurile cu GAK Graz şi FK Sarajevo, asistat, e drept, de Lucescu, dar mai mult din sentimentalism pentru echipa pe care el o crease… Remus, însă, a plătit şi el preţul faptului de a fi fost „omul nostru”, care nu se bucura de condiţiile asigurate antrenorilor „de import”, cum se spune… Chiar îi auzisem pe unii dintre directorii combinatului, cu răspunderi la echipă, că aşa le plăceau unora să spună, că echipa este uzina a șaptea a combinatului, dar când era vorba de „omul nostru” nu se mai strofocau să-i asigure lot, condiţii de performanţă etc.
Mircea Lucescu şi Remus Vlad au lansat echipa, ideea de joc şi starea de spirit Corvinul, o trinitate inconfundabilă!
Nicolae Stanciu
