Multe au fost victoriile categorice ale Corvinului, obţinute mai ales acasă, la Hunedoara. Dar multe au fost şi meciurile „pe muchie de cuţit”. Spre norocul nostru, al celor mai tineri, Nicolae Stanciu le-a văzut şi le-a transpus imediat pe hârtie, în cronici sportive. Reluăm şi astăzi una dintre ele.
Un meci plin de dramatism, de frumuseţe, de fotbal!
Din toate punctele de vedere, meciul de la Hunedoara a fost nu numai cap de afiş al etapei, dar şi un … cap al calităţii în fotbal şi, totodată, unul dintre cele mai bune, mai disputate jocuri din campionatul nostru! Fiecare antrenor a scos la rampă cea mai bună, cea mai completă şi puternică formaţie de care dispune.
Puşi faţă în faţă atâţia internaţionali: cei doi golgeteri (Petcu şi Coraş), cei doi exponenţi ai tinerei generaţii (Mateuţ şi Hagi), doi mijlocaşi de mare energie (Klein şi Ţicleanu), meciul nu avea cum să nu devină un spectacol, un spectacol de gală şi frumuseţe. Răsturnări senzaţionale de scor, dar mai ales finalul, de un dramatism rar întâlnit.
În aproape două minute, la scorul de 4 – 3 pentru Corvinul, dar după 1 – 3, când tribuna aştepta finalul victorios al echipei locale, acest mare jucător, Hagi, care, duminică, a făcut cam tot ce a vrut pe gazonul hunedorean, execută o lovitură liberă de la 17 m în bară; la 4 – 3, în minutul 88! Mingea Revine, Cazan reia puternic spre gol, dar Petcu respinge cu mâna de pe linia porţii.
Penalti!
Spectatorii amuţesc. Execută Hagi, şi Ioniţă apare pe minge, o blochează şi rămâne 4 – 3. Dar, clar, Ioniţă şi ceilalţi au stat prea mult pe balon. Lovitură indirectă de la şase metri. Orice arbitru care nu e… arbitru ar fi făcut ceva, fluiera sfârşitul, mă rog, făcea ceva să nu se mai joace cu inimile oamenilor! Dar Ion Crăciunescu este un mare arbitru şi a dat lovitura aceasta. Toţi hunedorenii sunt în poartă, iar marele erou al minutului precedent, Ioniţă, în faţa lor. Execută tot Hagi, cu întreaga forţă şi responsabilitatea ultimei şanse la egal! Hunedorenii resping, tribunele abia îşi revin şi privirile zboară spre tabela de marcaj: a rămas sau nu 4 – 3? A rămas.
Fluier final al unui meci mult mai dramatic decât cel de acum 4 ani, cu Sarajevo: 0 – 2, 4 – 2, 4 – 4. Pentru că duminică a fost altfel….
Deşi hunedorenii au evoluat bine, meciul l-au început crispaţi, uşor nervoşi, iar acţiunile bine pornite nu aveau finalitate, în timp ce contraatacurile studenţilor, dar îndeosebi ale lui Hagi, găseau mereu acele culoare libere pe stânga. Aşa că, 0 – 1 în minutul 15 (autor Hagi) descumpăneşte şi mai mult moralul, încrederea că echipa Hunedoarei va rămâne şi de data aceasta cu reputaţia neatinsă. În minutul 18, Ioniţă evită extraordinar 0 – 2 la şutul lui Bozeşan, iar reflecţia de mai sus tinde să devină convingere. Şi, totuşi, Gabor reuşeşte o deposedare de fineţe a portarului Speriatu, şutează în bară, dar, aflat în apropiere, Văetuş reia în poarta goală şi… 1- 1 în minutul 33. Scor bun, zicem, fiindcă după pauză se vor mai schimba lucrurile. Dar, la şase minute de la reluare, Bozeşan face 2 – 1 pentru Sportul, iar, după alte zece, Hagi este iar prea… preţuit, adică lăsat să-şi facă jocul, şi… 3 – 1.
Ce să mai speri de aici înainte, în numai 30 de minute? De unde să mai ai resurse, măcar morale, pentru întoarcerea rezultatului? Şi, totuşi, marele plâmân, compresorul echipei, Klein, lucrează, pulsează energic pe toate părţile terenului, pe unde găseşte spaţii, îşi face loc lui, apoi lui Gabor, Petcu, Mateuţ şi Văetuş.
În plus, antrenorul Ion Ionescu face o mişcare importantă, curajoasă. Îl trimite pe tânărul Stroia în spate, lângă Mărginean, şi-l aduce sus pe Dubinciuc, în locul lui Cojocaru.
Echipa se pune tot mai mult în mişcare, fazele ies tot mai curate, mingea curge frumos, pe trasee imprevizibile, Gabor măsoară mereu lungimea terenului, îl angajează tot mai frecvent pe Petcu, golgeterul joacă excelent, pătrunde decis, Bozeşan nu are ce face şi-l faultează: 11 metri! Execută Petcu, fin, cu fentă, 2 – 3 în minutul 63. Se ratează 3 – 3 în minutul 69, dar se produce egalarea… de vis în minutul 77: „vârful” Dubinciuc recuperează, îşi ameţeşte adversarul şi apoi trimite o minge la Mateuţ, care face 3 – 3. Aşa mai merge.
Măcar şi-a făcut Corvinul baremul de trei goluri pe teren propriu. Dar nu! Gabor, de fapt toţi hunedorenii ştiu că se poate mai mult, simte că e momentul lui favorabil şi, atunci, haideţi, băieţi, că se poate şi câştiga acest meci! Gabor are o cursă (min. 85) cât terenul, nimeni nu-l poate opri, îi pasează frumos, pe culoar, perpendicular, lui Petcu, acesta pătrunde elegant, fentează, va şuta oare?, dar, la şase metri, cineva nu mai suportă teroarea şi fault clar, indiscutabil!
Da, dar oare Petcu mai are tăria să execute, oare nu ratează? Emoţiile ajung în tribuna ridicată în picioare. Petcu trage tot uşor, dar invers decât prima oară: 4 – 3. Victorie! Imposibil, 4 – 3 după 1 – 3(?). Nu se poate! Ba se poate şi mai mult! Că după 4 – 3 au venit minutele 88 – 90, cu trei posibilităţi de a pierde acest 4- 3, această mare şi deosebită victorie.
A fost examenul adevărului. Corvinul l-a promovat cu bine. Când, în ce minut, în ce moment şi cine a câştigat acest meci? Toţi cei de la Corvinul, fiecare în parte a făcut ceva ca echipa FC Corvinul să fie singura care să înscrie 4 goluri Sportului, să-şi menţină statutul de invincibilă acasă şi să demonstreze, în plus, resurse psihice inepuizabile, capacitate şi forţă morală deosebite. A fost cel mai mare meci, nu numai prin dramatismul disputei, ci prin tot ce înseamnă fotbal, care a fost arbitrat la acelaşi nivel, înalt, de I. Crăciunescu. Felicitări tuturor corviniştilor!
Corvinul: Ioniţă, Nicşa, Dubinciuc, Mărginean, Târnoveanu, Petcu, Mateuţ, Klein, Gabor, Cojocaru (Stroia, min. 64), Văetuş (Bardac, min. 89)
Antrenor: Ion Ionescu
Sportul Studenţesc: Speriatu, M. Mihai, Iorgulescu, Cazan, Munteanu II (Munteanu I, min. 80), Ţicleanu, Pană, Bozeşan, Hagi, Coraş, M. Sandu (Şerbănică, min. 72).
