Târgul European al Castelelor – ediţia a VI-a

Miercuri, 26 Mai 2021

Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul „Castelul Corvinilor” vă invită la „Târgul European al Castelelor” – ediţia 2021 (28 – 29 mai). Vineri şi sâmbătă, 20 de cetăţi, palate, castele şi muzee din România se vor prezenta publicului, în cadrul unor standuri dedicate, amplasate în Curtea Husarilor (curtea exterioară a Castelului Corvinilor).

Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai impresionante obiective de arhitectură gotică şi renascentistă din Europa, fiind adesea plasat printre cele mai frumoase castele din lume. Obiectivul turistic de la Hunedoara îşi asumă în continuare un rol activ în promovarea României şi a obiectivelor turistice importante din ţară.

La ediţia din acest an a Târgului European al Castelelor se vor prezenta cu standuri:

Cetatea Alba Carolina, Castelul Bran, Castelul Karolyi – Carei, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Cetatea Medievală Mălăieşti, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” – Târgovişte, Cetatea Şiriei şi Castelul Bohus, Cetatea Feldioara, Cetatea Medievală Râşnov, Cetatea Poenari, Muzeul Oraşului Oradea, Muzeul Naţional al Banatului, Cetatea Târgu Mureş, Cetatea Făgăraş, Cetatea Rupea, Cetatea Deva, Palatul Brukenthal (Muzeul Naţional Brukental), Cetatea Şoimoş, Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara şi, bineînţeles, gazda - Muzeul Castelul Corvinilor.

Pe lângă standurile care vor putea fi vizitate vineri şi sâmbătă între orele 09.00 – 17.00, programul târgului va mai cuprinde demonstraţii de lupte medievale, lecţii de tir cu arcul şi lecţii de spadă oferite de Ordinul Cavalerilor de Hunedoara şi Asociaţia „Castelul din Carpaţi” (între orele 10.00–16.00 în ambele zile ale manifestării), precum şi reprezentaţii ale Asociaţiei „Peregrinus” – expoziţie, defilare şi dresaj de şoimi (vineri între 10.00 – 15.00 şi sâmbătă între 12.00 – 15.00).

„Ne bucurăm să putem organiza din nou acest eveniment unic în România. Edițiile anterioare s-au bucurat de un real succes. Promovarea intensă și numărul mare de turiști ne dau încredere că și această ediție va fi la fel de reușită. Din cauza pandemiei de Covid-19, anul trecut evenimentul a fost organizat doar on-line. Anul acesta ne dorim să organizăm o ediție specială a târgului, chiar dacă, din păcate, expozanții din străinătate nu pot fi prezenți. De anul viitor sper din tot sufletul să putem avea, din nou, şi participanţi din străinătate”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

26 Aprilie 2024

DISPOZIȚIE INTERZICERE BĂUTURI ALCOOLICE 29.04.2024

privind interzicerea desfacerii băuturilor alcoolice în data de 29.04.2024, între orele 13.00 – 17.00, pe o rază de 50 metri în jurul stadionului „Michael Klein”

Vezi mai mult
26 Aprilie 2024

ANUNȚ LICITAȚIE PUBLICĂ-vanzare teren str.Salciei

Municipiul Hunedoara, prin Primar Dan Bobouţanu, cod fiscal 2127028, cu sediul în municipiul Hunedoara, B-dul Libertăţii nr.17, județul Hunedoara, tel.0254712877; fax.0254716087, e-mail info@primariahunedoara.ro, anunță: Licitația publică deschisă, cu plic închis organizată în data de 23.05.2024, ora 10:00 în vederea vânzării prin ...

Vezi mai mult

Primarul Municipiului Hunedoara

DAN BOBOUȚANU

PSD ales în 27.09.2020

email: primar@primariahunedoara.ro

tel: (0254) 716 322 - secretariat

 

Program audiențe: miercuri, ora 9:00

Galerie foto

Galerie foto

Galerie video

Galerie video

Vremea în Hunedoara

16°C

max 15°C - min 16°

HUNEDOARA

Vineri, 26 aprilie 2024

Curs valutar

Vineri, 26 aprilie 2024
  • EUR

    1 EUR = 4.9763 RON

  • USD

    1 USD = 4.6386 RON

  • GBP

    1 GBP = 5.8067 RON

Certificări

Guvernare transparenta deschisa si participativa