Medicii Hunedoarei: Dr. Gabriela Elena Ciocan

Medicul psihiatru pentru copii (pedopsihiatrul) evaluează cazuri începând cu primul an de viață al copilului și până la vârsta de 18 ani. Acesta tratează o gamă extinsă de probleme sau tulburări care pot să apară în această perioadă lungă de dezvoltare și tranziție spre maturitate. Întrucât aproximativ 75% din tulburările psihice identificate la adult își au originea în copilărie și, mai cu seamă, în etapa de adolescență, este extrem de important să înțelegem că o astfel de evaluare poate reprezenta un adevărat ajutor pentru copil și familia acestuia.

Despre vocația de a fi medic și despre informații de actualitate în ceea ce privește importanța, rostul și impactul psihiatriei pediatrice am conversat cu doamna doctor Gabriela Elena Ciocan, medic specialist în psihiatrie pediatrică din cadrul Centrului de Sănătate Mintală – copii și adolescenți a Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

Dr. Ciocan este cea care s-a alăturat foarte recent echipei de medici care activează în spitalul hunedorean, mărturisindu-ne că îi priește viața într-un mediu urban mai intim și mai liniștit decât ceea ce a reprezentat Timișoara pentru ea până de curând.

Jumătate hunedoreancă (mama este din Valea Bradului) și jumătate bănățeancă (tatăl este lugojean), doamna doctor a crescut și a copilărit în Lugoj până la terminarea liceului și a urmat apoi cursurile Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, promoția 2015. După finalizarea studiilor academice a promovat examenul de rezidențiat cu o notă mare și astfel, așa cum și-a dorit, a ocupat postul din cadrul spitalului nostru, cu centrul de pregătire în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă Timișoara. Este căsătorită, soțul fiind artist plastic.

Am întrebat-o pe doamna doctor care a fost rațiunea pentru care a ales medicina și, în mod deosebit, această specializare. “Pe vremea când eram doar un copil, bunicul meu se îmbolnăvise grav. Văzându-i suferința îi spuneam că vreau să devin medic pentru a-l trata, fapt care m-a determinat sa urmez medicina. Aceasta pe de-o parte. Pe de altă parte, am știut dintotdeauna că vreau să lucrez cu copiii. Am vrut să aleg pediatria și timp de cinci ani de zile am marșat pe acestă alegere preliminară. Abia târziu, spre anul VI de facultate, am ales pedopsihiatria”, ne-a spus doamna doctor.

“Îmi amintesc că în anul I am elaborat un referat despre relația medic-pacient. Profesoara care ne coordona pe materia respectivă m-a luat deoparte și mi-a spus că am aptitudini pentru a înțelege psihicul uman și că în anul VI voi alege cu siguranță psihiatria. M-a încântat aprecierea ei, dar nu mă vedeam specializându-mă pe această ramură. Însă m-am înșelat. După o practică facută pe pediatrie am simțit că pot mai mult, în sensul în care aș putea valorifica pasiunea mea pentru partea filologică, dragostea pentru cuvânt, filosofia și tot ceea ce presupune creșterea pe partea aceasta umanistă. Așa că, ulterior unui alt stagiu de practică facut pe neuropsihiatrie pediatrică, am știut că mi-am găsit locul. Mi s-a părut un domeniu fantastic. Eram absolut încântată de orizontul care mi se așternea înainte în cadrul acestei specializări”.

Am povestit puțin și despre patologia pe care o întâlnesc pedopsihiatrii. Am atins subiecte sensibile cum ar fi anxietatea de performanță (tot mai frecventă și diagnosticată la vârste tot mai fragede), depresia mascată, tulburările de spectru autist, ADHD (“tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție”) și alte probleme cu care se confruntă tinerii pacienți ai doamnei doctor.

Stigma pe care psihiatria încă o poartă aduce după sine întârzierea venirii familiei copilului în cabinetul de psihiatrie, pierzându-se timp până la punerea diagnosticului. Mulți pacienți preferă să rămână la consultarea unor diverse cabinete de psihologie sau cabinete de medicină alternativă, decât să apeleze la psihiatrul pediatru. Astfel, se pierde timp prețios în intervenție.

Dr. Ciocan a explicat și cât de important este rolul părinților în vindecarea copiilor și ne-a vorbit în această privință despre “alianța terapeutică părinți-copii”. Relația părinților cu proprii copii este privită în psihiatria infantilă ca un tot unitar, un micro-sistem în care fiecare verigă este la fel de importantă dar, în același timp, la fel de vulnerabilă, astfel că rolul unui părinte, alături de medic, în tratarea și vindecarea simptomatologiei psihiatrice devine crucial. Printre tehnicile folosite de pedopsihiatru la copiii mici am aflat că se numără jocul și limbajul simbolic, poveștile terapeutice: “Medicul trebuie să empatizeze cu copiii, și astfel pătrunde în universul lor magic pentru a-i înțelege. Psihoterapia în acest caz este de primă intenție, iar medicația pe care uneori o prescriem și folosim devine doar un adjuvant”.

Am întrebat-o pe doamna doctor ce impresie și-a făcut despre spitalul hunedorean și personalul medical. “Colectivul s-a dovedit incredibil de primitor, atât din partea managerială, cât și din partea medicală și vreau, pe această cale, să le mulțumesc tuturor celor care mi-au facut mai ușoară și mai frumoasă intrarea în această echipă”.

Adeptă a dictonului “Omul sfințește locul”, dr. Ciocan a menționat despre rolul activ pe care trebuie să și-l asume psihiatria pediatrică prin practicanții ei. “Dacă vrei cu adevărat să realizezi ceva, poți. Câteodată mai mult, alteori mai puțin, dar poți. Sănătatea mentală nu e, din păcate, pe primul loc în România, însă, personal, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a-mi exercita meseria cu onoare și profesionalism, toate puse în slujba copiilor din comunitatea în care tocmai m-am integrat”.

Îi dorim doamnei doctor un parcurs profesional încununat cu multe satisfacții!