Medicii Hunedoarei: Dr. Carolina Gobjila

Doctor Carolina Gobjila este un medic al cărui dedicație pentru meserie are o explicație simplă: sentimentul minunat pe care îl ai când ții o viață în propriile mâini.

Născută în Republica Moldova, tânăra doamnă doctor a emigrat singură în România, la vârsta de 15 ani. Preocupată de educația proprie, dr. Gobjila și-a canalizat toate resursele pentru a-și urma visul, acela de a profesa medicina.

A fost dorința mea dintotdeauna să devin medic. Nu mi-aș fi dorit să fac altceva. De aceea am ales de la bun început acestă cale și am urmat un profil real încă din liceu, respectiv biologie-chimie.

A absolvit liceul la Câmpulug Muscel, în județul Argeș. Facultatea și rezidențiatul le-a încheiat la Timișoara, iar specializarea de obstetrician a practicat-o în cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie „Bega”. Și-a obținut titlul de medic specialist în octombrie 2019, iar în prezent este doctorand al UMF „Victor Babeș” Timișoara.

Dr. Gobjila ne-a expus care este motivul pentru care a ales această specializare: „Eram studentă în anul VI și, după o gardă în timpul căreia am asistat la o naștere, m-a impresionat foarte mult legătura atât de puternică dintre mamă și copil și imaginea aceasta, impresia pe care mi-a lăsat-o, m-au făcut să aleg ginecologia”.

Unul dintre aspectele care îmi plac cel mai mult la această specialitate îl reprezintă legătura care se creează între medic și pacient. Consider că este necesar ca pacientul să se simtă în siguranță, să primească informații cât mai clare și să ajungă să vină cu deschidere la consultații, fără niciun fel de temeri.

Doamna doctor s-a arătat alarmată de incidența cancerului de col uterin. „Este trist cât de frecvent e cancerul de col uterin în România. Aș recomanda tuturor tinerelor, și nu numai femeilor tinere, să nu aștepte să ajungă la leziuni severe, ci să se investigheze din timp și să meargă la consultații periodice: examen Babeș-Papanicolau, genotipare HPV, colposcopie. Vreau să menționez, pe această cale, urnătorul aspect: colposcopia în sine este o metodă neinvazivă de depistare a leziunilor precanceroase. Nu este indicată ca examinare de rutină ci, de regulă, în prezența unui rezultat anormal al testului Babeș-Papanicolau, al unui rezultat pozitiv la testarea HPV sau dacă există o suspiciune de patologie cervicală în urma unui consult ginecologic. Poate fi efectuată și în timpul sarcinii, dacă există indicații absolute. Este foarte important de reținut: cancerul de col uterin poate fi depistat precoce și uneori poate fi prevenit în totalitate, dacă pacienta efectuează regulat testul de screening Papanicolau. Atunci când este depistat precoce, cancerul de col uterin este unul din cancerele cu cea mai mare rată de vindecare”.

Din Moldova, ACASĂ, LA HUNEDOARA!

Carolina Gobjila e de-acum hunedoreancă și ne-a povestit că îi plac oamenii și locul. Există și un motiv personal care stă în spatele deciziei de a se stabili în Hunedoara; viitorul soț al Domniei Sale este dr. Cosmin Căpăţână, la rândul său medic specialist obstetrician-ginecolog tot în cadrul spitalului nostru.

În timpul rezidențiatului am vizitat Castelul Corvinilor. Era Festivalul Luminilor. Mi-a plăcut mult. Iubesc România, îmi place foarte mult, atât de mult încât uneori mă simt străină în țara mea de origine.

Dincolo de faptul că România a devenit pentru doamna doctor „acasă”, colegii din cadrul Spitalului Municipal Hunedoara au făcut-o să trăiască din nou acest sentiment, de „acasă”, atunci când dr. Gobjila s-a alăturat colectivului hunedorean: „Spitalul îmi place. E bine organizat și primitor. Hunedorii sunt primitori și ei. La fel a fost și colectivul spitalului. Prin atitudinea lor mi-au făcut intrarea în sistem ușoară”.

Privilegiile și șansele au apărut în viața tinerei doamne doctor nu întâmplător, ci prin multă muncă și străduință. Dr. Gobjila este un om care a luptat pentru desăvârșirea profesională. Suntem convinși că lupta aceasta continuă pentru că își îndeplinește cu pasiune meseria. Îi urăm să aibă parte de multe reușite!