Fotbal Centenar Corvinul

FOTBAL CENTENAR CORVINUL – Corvinul ca-n poveste: a fost și nu mai este (episodul 4)

Primăria municipiului Hunedoara dorește să celebreze așa cum se cuvine împlinirea a 100 de ani de la înființarea celui mai cunoscut club de fotbal din județ. Pe lângă evenimentele ce vor avea loc în vara acestui an (la începutul lunii iunie, dacă situația epidemiologică o va permite), publicăm aici câte un fragment din istoria echipei şi/sau câte un articol relevant pentru existenţa şi simbolurile Corvinului, scris cu ani în urmă. Pentru că, o știm cu toții, Corvinul Hunedoara a fost și va rămâne mai mult decât un nume, mai mult decât un club de fotbal. Episodul din această săptămână reprezintă o cronică sentimentală, realizată cu vreo 10 ani în urmă, aparţinând apreciatului jurnalist sportiv hunedorean Nicolae Stanciu.

Am ajuns cronicar „al Corvinului” datorită unei anume invidii faţă de Mircea Neagu, corespondetul județean al Radio România, Dumnezeu să-l odihnească. Un ziarist de mare probitate…  Înnebunit după Corvinul, era marea lui pasiune! Care m-a… virusat  şi m-a convins să merg la stadion să o văd. Era pe vremea când nea Ilie Savu se chinuia să construiască o mare echipă, cât legenda Castelului, aducând pe Şumulanschi, Şurenghin, de la lotul național de tineret, dar cel mai… fotbalist era Economu, de la Târgoviște.

Pe vremea marilor directori generali ai combinatului. Pe timpul sosirii la Hunedoara a lui Radu Nuweiller, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache şi lansării generaţiei lui Petcu, el şi Nicşa fiind primii promovaţi încă de veteranul nea’ Mitică Pătraşcu, după care generaţia se va numi legitim „a lui Mişa Klein”! Era pe când Gelu Simoc şi Ioan Socol formau un cuplu de conducere competent şi apreciat. Era o atmosferă şi o emulaţie care au favorizat afirmarea şi lansarea în performanţa internaţională a unei idei de joc pe care o putem numi „marca Corvinul”, și se va extinde la Naţională, dar şi la încă vreo şapte echipe care dispuneau de jucătorii necesari pentru adoptarea acelei idei ce a guvernat fotbalul românesc vreo 10 ani.

Asta a reprezentat, asta a însemnat Corvinul în fotbalul românesc: un deceniu de fotbal nou! O etapă evolutivă, un moment mai lung şi mai consistent decât “momentul Baia Mare”, inventat, creat de Viorel Mateianu, prematur dispărut din această fabuloasă lume a fotbalului, pe care el însuşi a înnobilat-o! La puţină vreme după… meteoritul băimărean, la Hunedoara începea să lumineze, apoi să strălucească tot mai puternic F.C. Corvinul! Atât ca stea de sine stătătoare, cât şi prin cinci-şase-şapte staruri locale. Iertată fie-mi exagerarea gazetărească, dar oricum şi oricând Klein, Andone,  Gabor, Petcu, Văetuş, Nicşa, Mateuţ, Rednic, chiar Costică Cojocaru, Hanganu, Dubinciuc, Târnoveanu rămân mai valoroşi şi, unii, mai strălucitori decât orice Bănel, Torje,  Pleşan, Mutu… şi alte  “vedete” ale micului ecran, vânate de reporteriţe cu microfoane în mâini şi atât!

Sub ochii noştri, dar mai cu seamă ai lui Mircea Lucescu, cu abnegaţia şi profesionalismul care l-au caracterizat, i-au jalonat şi strălucit cariera, la Hunedoara au început drumurile europene ale fotbalului nostru! Drumuri bătătorite apoi de Universitatea Craiova, Dinamo, Naţională, Steaua… „Echipa hunedoreană a lui Lucescu”, iarăşi personalizare deplin justificată, a marcat pentru fotbalul românesc premiere ce nu trebuie uitate! Formată majoritar din jucători, iar în acest caz, particular, din fotbalişti localnici, „Corvinul” a învăţat să joace după ideea mentorului său, pe care de-atunci încoace nici măcar neprietenii, ca să nu spun răuvoitorii, nu o mai ignoră. Dimpotrivă!

Spectacolele Corvinului, adevărate gale de fotbal, umpleau stadioanele din ţară şi spectatorii asistau la creşterea unei noi echipe, adevărată purtătoare de fotbal nou! Dacă amintim că tot Corvinul a lansat, la ediţia australiană a C.M. de tineret, din 1981, primul succes medaliat al fotbalului românesc, locul 3, cu contribuţii hunedorene de excepţie, prin Romulus Gabor, “Balonul de Aur” şi “Gheata de Bronz”, singurele trofee individuale de marcă cucerite de un fotbalist român, şi că de la Hunedoara s-a ridicat echipa Naţională care a fost a şaptea la EURO 1984, atunci aflaţi de ce iubesc Corvinul! Când cât mai multe echipe repetă ce a făcut Corvinul pentru fotbalul românesc, vom putea vorbi de valoare şi de palmares!

Să mai adăugăm că în… „anul Ion V. Ionescu” la Corvinul a devenit legendă „norma hunedoreană” de trei goluri pe meci acasă şi concluzionăm: F.C. Corvinul a fost prezent, într-o etapă de afirmare internaţională a fotbalului românesc, ba chiar creator de elemente şi premiere,  cu oameni, idei şi fapte. Dar, ca un făcut, cu un regret profund, iremediabil, trebuie să constatăm că, după ultima tentativă de relansare a Corvinului, în mandatul antrenorului prof. Constantin – Titi Ardeleanu, în 1988, a început declinul, urmat în trei ani de ieşirea Corvinului din joc. Rămân însă în memorie cuvintele profesorului Ardeleanu despre Corvinul, pe care a onorat-o cu probitatea sa:

„Corvinul este un nume în fotbalul românesc. Contribuţia sa la ultimele mari succese internaţionale este incontestabilă! Prezenţi în numeroase loturi naţionale, hunedorenii au dat măsura exactă a valorii lor, iar Corvinul se înscrie firesc în rândul primelor echipe ale ţării!”.

Constantin (Titi) Ardeleanu