Seria „Fotbal Centenar Corvinul” continuă cu un episod dedicat unui hunedorean care a avut un rol extrem de important în apariţia şi dezvoltarea „echipei de aur” a Hunedoarei. A stat mulţi ani, oarecum, în penumbră. Puţină lume ştia cât de important a fost Gelu Simoc pentru Corvinul.
Într-un editorial scris de Daniel Nanu în „Gazeta Sporturilor”, i s-a făcut dreptate lui Gelu Simoc. Post –mortem, dar i s-a făcut. „Corvinul nu a început cu Lucescu”, afirma jurnalistul amintit, descriind apoi o scenă de pe un teren de tenis. Se întâmpla la Hunedoara, la mijlocul anilor ’70.
Gelu Simoc era simplu spectator la o partidă – antrenament între Mariana Simionescu (viitoare soţie a lui Bjorn Borg) şi Manana Ciogolea, soţia lui Radu Nunweiller (fotbalistul despre care Angelo Niculescu spunea că „atunci când făceam echipa îl aşezam pe Radu şi lângă el alţi 10 jucători). Dintr-o dată, fără nicio legătură cu meciul de tenis, Gelu Simoc spune tare: „Manana, crezi că îl putem aduce pe Radu la Corvinul?”. „Așa a ajuns Radu Nunweiller, unul dintre simbolurile lui Dinamo, la Corvinul. Peste ceva timp, la Hunedoara a ajuns Mircea Lucescu. Pe aceeași filieră. Radu Nunweiller îi trimitea scrisori în care căpitanul de la Guadalajara afla despre pasiunea de fotbal a Hunedoarei. În vara lui 1977, Gelu Simoc l-a adus pe Lucescu la Hunedoara. Începea una dintre cele mai frumoase povești ale fotbalului românesc” scria Daniel Nanu, în octombrie 2016, la scurt timp după ce Gelu Simoc ne-a părăsit.
Despre Gelu Simoc se spune că a fost „sufletul Corvinului”. S-a născut pe 5 martie 1938 în satul Răduleşti din comuna Dobra (judeţul Hunedoara). După ce a terminat liceul, în 1955, s-a angajat la Combinatul Siderurgic din Hunedoara. Ulterior a urmat cursurile Academiei de Studii Economice Bucureşti, unde a fost coleg cu Mircea Lucescu. S-a întors la Combinat. A devenit şef al Serviciului de Personal din cadrul mastodontului industrial care finanţa şi echipa de fotbal. În 1975 s-a numărat printre fondatorii FC Corvinul Hunedoara (echipa de fotbal se desprindea din vechiul club „Metalul” Hunedoara). Era un împătimit al sportului dar şi un adevărat pedagog pentru membrii echipei, dovadă că majoritatea componenţilor Corvinului din anii ’80 au reuşit, la insistenţele sale, să devină şi absolvenţi de studii superioare.
Cu Gelu Simoc preşedinte, Corvinul Hunedoara a cunoscut cea mai frumoasă perioadă din istoria sa, începând cu promovarea în Divizia A, calificarea în Cupa UEFA şi terminând cu însuşi faptul că până şi marile echipe ale României veneau temându-se pentru rezultat la Hunedoara.
Lui Gelu Simoc a ales Mircea Lucescu să-i lase ghetele de jucător şi legitimaţia de corvinist atunci când a plecat ca antrenor la echipa naţională. După un sfert de veac de la acel moment, tot lui, acelaşi Mircea Lucescu, i-a acordat misiunea de a-l reprezenta în Consiliul de Administraţie al noii echipe de fotbal a oraşului, CS Hunedoara. N-a renunţat niciodată la ideea resuscitării fotbalului hunedorean. Arăta acel optimism obligatoriu pentru performanţă. În fiecare interviu spunea: „Vom fi ce-am fost, şi mai mult de-atât!”. După o perioadă, cu rezultate nefaste (în 2009 – 2012), în vara lui 2016 a preluat, din nou, frâiele echipei de fotbal. N-a mai apucat să încerce să-şi pună planurile în aplicare. A încetat din viaţă, în octombrie 2016.
Gelu Simoc a fost omul care a trăit şi a suferit pentru Corvinul. Unul dintre episoadele suferinţei sale i-a fost mărturisit jurnalistei Monalise Hihn şi transpus în articolul „Culisele unui transfer – Michael Klein, de la Corvinul la Dinamo”, din care redăm mai jos un fragment.
„Ne arestează dacă nu semnezi!” (…)
Lucescu, Gabor, Andone, Petcu, Klein, Mateuţ şi mulţi alţii au făcut ca numele de Corvinul Hunedoara să fie rostit de către microbiştii din întreaga ţară. Rând pe rând, aceştia au plecat la Bucureşti. La Hunedoara mai rămăseseră Gabor, Petcu, dar şi Michael Klein. S-au tot făcut presiuni să plece, dar a rezistat. Ca şi Gabor. Gelu Simoc era preşedintele clubului în decembrie 1988.
„Plecase întâi Andone, apoi, pe rând, Rednic și Mateuţ. Cei de la Dinamo i-au promis lui Klein că îl vor ajuta să plece în Germania, dacă va juca un an la Dinamo. Ca orice neamţ, el voia să meargă în Germania şi de la Corvinul nu avea nicio şansă să plece. Înţelegerea era ca Mişa să părăsească Hunedoara în vara anului 1989, după ce se încheia campionatul. Am fost de acord. S-a întâmplat însă ceva. Lucrurile s-au precipitat. Dinamo nu a mai avut răbdare şi au venit cu presiuni. În decembrie 1988 a venit la Hunedoara generalul Emil Macri (n. red.: șeful Direcției contrainformații economice din Departamentul Securității Statului, unul dintre generalii care au fost trimiși la Timișoara în decembrie 1989 să oprească revolta populară), însoţit de nişte colonei, chipurile, cu probleme legate de combinatul siderurgic, unde lucrurile ar fi mers prost, pentru că nu se făceau planurile. Au început cu presiunile asupra directorului general, Sabin Faur. Au ameninţat cu puşcăria, vorbeau de sabotaj, aşa cum obişnuiau. Mai târziu, mi-am dat seama că substratul era transferul lui Michael Klein la Dinamo Bucureşti. La prânz, după ce generalul Macri a făcut controale în combinat, a trecut la atac. I-am explicat că există o înţelegere cu Dinamo, că s-a vorbit cu generalul Diaconescu, cu colonelul Anghelache, şi că va merge din vară la Dinamo. A spus că Dinamo joacă în cupele europene şi că Michael Klein trebuie să plece din iarnă la Bucureşti. Culmea, Dinamo nu avea reprezentanţi la discuţii! A rămas hotărât că nu va pleca din iarnă, că avem o înţelegere cu Dinamo să îl transferăm doar din vară. La masă era şi colonelul Lucian Văceanu, şeful Securităţii pe judeţul Hunedoara. După masă, acesta mi-a spus să mergem la sediul Securităţii din municipiul Hunedoara să continuăm discuţia. Am plecat cu el. Mai fusesem pe acolo, pentru că atunci când plecam cu echipa în turnee duceam tabele, ei semnau hârtiile etc. Ştiam locul. Prima încăpere din sediu era goală. Colonelul Lucian Văceanu mi-a zis să stau acolo că se întoarce imediat. Nu mi-am dat seama că m-a închis acolo, în sala aceea goală în care era o bancă. Am tot stat, s-a făcut seară. M-am gândit – Ăsta m-a arestat! M-a adus Văceanu aici ca să mă determine să semnez transferul lui Klein! -. Văceanu a plecat. Spre seară, a venit şeful Securităţii pe municipiul Hunedoara, Luca, la mine. M-a luat direct – Te duci să semnezi hârtia? Te-a lăsat aici ca să te gândeşti! Stai aici până te gândeşti! Vino să vorbeşti la telefon cu Faur -. Directorul Combinatului Siderurgic Hunedoara, Sabin Faur, fusese şi el „prelucrat” în timpul în care eu eram încuiat în sediul Securităţii. Am vorbit cu Faur. Mi-a spus şi el că dacă nu vreau să semnez hârtia ne bagă generalul Macri la puşcărie, pentru raportări fictive în combinat. – Trebuie să-i dai drumul – , mi-a spus. – Nu semnez, că ne ridicăm oamenii în cap -, i-am răspuns. Mi-au dat drumul noaptea din sediul Securităţii. A doua zi, Văceanu, şeful Securităţii, a venit din nou la Faur. Dimineaţa la 7. Faur m-a chemat şi mi-a dat ordin. – Trebuie să semnezi hârtia! -. Am semnat-o. Corvinul dăduse deja patru jucători la Dinamo, care erau şi componenţi ai Naţionalei”.
Monalise Hihn, hunedoaralibera.ro
