Comunicat cadastrare

Joi, 04 Mai 2017

Peste 230 de cetățeni ai Hunedoarei au venit astăzi la sediul Primăriei Municipiului Hunedoara ca să își ridice extrasele de plan de carte funciară și planurile de încadrare în zonă pe orto-foto.
„Prin acțiunea de astăzi finalizăm prima etapă a Programului național de cadastru și carte funciară, la nivelul municipiului Hunedoara. Din cele 69 de UAT-uri din județul Hunedoara, doar 40 și-au arătat intenția de a demara acest program. Iar dintre cele 40, doar 20 au încheiat contracte de prestări servicii și doar 18 au reușit să acceseze acest program", spune Petru Liviu Lobonț, directorul Oficiului Județean de Cadastrare și Publicitate Imobiliară Hunedoara și director coordonator zonal pe Regiunea V Vest (din care face parte și municipiul Hunedoara).
Până acum, aceste documente erau plătite din banii cetățenilor, dar prin acest program guvernamental cetățenii Hunedoarei beneficiază de ele în mod gratuit.
„Salutăm inițiativa Guvernului de a continua acest program, care este de un real sprijin pentru cetățenii municipiului Hunedoara, ei fiind astfel degrevați de niște cheltuieli importante. Prin buna colaborare cu Oficiul Județean de Cadastrare și Publicitate Imobiliară Hunedoara, ne propunem să continuăm acest Program, astfel încât să beneficieze de actele de cadastrare gratuită, în acest an, încă aproximativ 2.000 de proprietari de pe raza unității administrativ teritoriale a municipiului Hunedoara", adaugă Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

07 Septembrie 2026

Anunț licitație publică deschisă vânzare imobil 40 mp

Municipiul Hunedoara anunță: Licitația publică deschisă, cu plic închis organizată în data de 01.10.2026, ora 10:00, în vederea vânzării prin licitație publică a imobilului apartament III, în suprafață utilă de 40 mp, înscris în CF nr. 69173-C1-U3 Hunedoara, nr. top. 567/2/3, situat în municipiul Hunedoara, P-ța Libertății, ...

Vezi mai mult

Primarul Municipiului Hunedoara

DAN BOBOUȚANU

PSD ales în 09.06.2024

email: primar@primariahunedoara.ro

tel: (0254) 716 322 - secretariat

 

Program audiențe: miercuri, ora 9:00

Galerie foto

Galerie foto

Galerie video

Galerie video

Vremea în Hunedoara

18°C

max 16°C - min 18°

HUNEDOARA

Miercuri, 16 septembrie 2026

Curs valutar

Miercuri, 16 septembrie 2026
  • EUR

    1 EUR = 5.2489 RON

  • USD

    1 USD = 4.5480 RON

  • GBP

    1 GBP = 6.1244 RON

Certificări

Guvernare transparenta deschisa si participativa