COMUNICAT - REABILITAREA TERMICĂ A BLOCURILOR

Joi, 08 Septembrie 2016

Dan Bobouțanu - primarul Municipiului Hunedoara, a organizat în data de 28 iulie 2016, ora 14.00, respectiv în data de 09 august 2016, ora 14.00, două întâlniri cu reprezentanții Asociațiilor de Proprietari, în vederea implementării proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor, cu fonduri europene.

În cadrul evenimentelor găzduite de Primăria Municipiului Hunedoara, au fost prezentate variantele de finanțare disponibile pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, precum și detalii despre implementarea proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor.

Asociațiile de Proprietari au un rol foarte important în aceste demersuri, Primăria Municipiului Hunedoara urmând a fi partenerul care coordonează, elaborează și depune proiectul. În acest sens, Asociațiile de Proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri care îndeplinesc următoarele condiții:
a) sunt construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990;
b) au regim de înălțime de minim P+2 E;
c) nu au mai beneficiat de finanțare publică în ultimii cinci ani pentru același tip de lucrări;
d) nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a lansat pe 15 martie 2016, primul apel de proiecte pentru prioritatea de investiții 3.1 A. Cererile de finanțare se pot depune la sediul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, timp de 6 luni, până la închiderea apelului. Menționăm că finanțarea se închide în data de 16 noiembrie 2016, ora 10.00, prin urmare trebuie ca Asociațiile de Proprietari care doresc reabilitarea din fonduri europene să se grăbească.
Bugetul minim al unui proiect de creștere a eficienței energetice la o clădire rezidențială este de 100.000 euro, iar cel maxim de 5 milioane de euro. Un proiect poate cuprinde cel mult 10 blocuri de locuințe cu minim 2 niveluri (P+2E). Astfel, cu fonduri europene se pot reabilita din punct de vedere energetic blocurile de locuințe care respectă condițiile prevăzute în Ghidul Solicitantului.

Pentru informații suplimentare, reprezentanții Asociațiilor de Proprietari ne pot contacta la sediul Primăriei Municipiului Hunedoara de pe adresa Bulevardul Libertății nr.17, prin telefon la numerele 0254/716322, interior 212 - Serviciul Fond Locativ și Relația cu Asociațiile de Proprietari precum și la numărul interior 428 - Biroul Proiecte cu Finanțare Europeană: zilnic între orele 8.00 - 15.00, prin fax la numărul 0254/716087 sau prin e-mail la adresa: info@primariahd.ro

Ghidul Solicitantului poate fi consultat aici: http://www.inforegio.ro/ro/por-2014-2020/apeluri-proiecte.html

Fişiere ataşate

22 Iulie 2026

Zilele "Iancu de Hunedoara" - 24-26 iulie 2026

Theo Rose, Carla’s Dreams, Alina Eremia, Guess Who, Viorica și Ioniță de la Clejani alături de Taraful Clejanilor cântă la principala sărbătoare din „Anul Iancu de Hunedoara” - 24-26 iulie 2026

Vezi mai mult
16 Iulie 2026

INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA NEGOCIERE

INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA NEGOCIERE pentru valorificarea materialelor recuperabile rezultate în urma dezmembrării unor mijloace fixe, aparținând patrimoniului privat al Municipiului Hunedoara

Vezi mai mult

Primarul Municipiului Hunedoara

DAN BOBOUȚANU

PSD ales în 09.06.2024

email: primar@primariahunedoara.ro

tel: (0254) 716 322 - secretariat

 

Program audiențe: miercuri, ora 9:00

Galerie foto

Galerie foto

Galerie video

Galerie video

Vremea în Hunedoara

32°C

max 26°C - min 32°

HUNEDOARA

Vineri, 31 iulie 2026

Curs valutar

Vineri, 31 iulie 2026
  • EUR

    1 EUR = 5.2439 RON

  • USD

    1 USD = 4.5732 RON

  • GBP

    1 GBP = 6.1207 RON

Certificări

Guvernare transparenta deschisa si participativa