HCL 209/2004

Miercuri, 19 Mai 2004
R O M Â N I A                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL HUNEDOARA

CONSILIUL LOCAL     HOTĂRÂREA NR. 209/2004

 

privind aprobarea listei cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul 2005 o locuinţă socială

 

 

 

Consiliul local al municipiului Hunedoara;

Analizând Nota de fundamentare a Primarului municipiului Hunedoara, prin  care se propune aprobarea listei cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul 2005 o locuinţă socială şi având în vedere procesul-verbal al comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe în baza Legii nr.114/1996;

În temeiul prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.21, alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, ale Hotărârii Consiliului local nr.159/2002 privind stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele sociale, precum şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.136/2004 privind constituirea comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe în baza Legii nr.114/1996;

În baza dispoziţiilor art. 38, alin. (2), lit. “f”, "s" şi  ale  art.46  din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală,

 

H O T Ă R Ă Ş T E:

 

Art.1– Aprobă lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul 2005 o locuinţă socială, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art.2 – Prezenta  hotărâre se comunică  Prefectului judeţului Hunedoara, Consiliului judeţean Hunedoara, Primarului, Secretarului, Direcţiei tehnice, Compartimentului  Relaţii cu Asociaţiile de proprietari, Serviciului administraţie publică locală, R.A.I.L. Hunedoara, celor interesaţi prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Hunedoara.

 

  Hunedoara, la 26.10.2004

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Pop Cristian

 

 

 

 

 CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR,

                                                                                    Aurel Raţă-Bugnariu

 

 

          R O M A N I A

   JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL HUNEDOARA             P R I M A R

 

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

 

la proiectul de hotărâre privind aprobarea listei cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul 2005 o locuinţă socială

 

Potrivit art.21, alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000, comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale are obligaţia să prezinte Consiliului Local, până la 1 noiembrie a anului în curs, lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul următor o locuinţă socială. În urma analizei cererilor pentru locuinţe sociale de către comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe, constituită prin Hotărârea Consiliului Local nr.136/2004, s-a întocmit lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul 2005 o locuinţă socială, care se prezintă spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Hunedoara.

După aprobare, lista va fi afişată la sediul Primăriei Municipiului Hunedoara. În limita numărului şi structurii locuinţelor sociale disponibile, Consiliul Local va emite repartiţii în ordinea stabilită în lista de priorităţi rămasă definitivă.

Proiectul de hotărâre este reglementat juridic prin prevederile  Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.21, alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, ale Hotărârii Consiliului local nr.159/2002 privind stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele sociale precum şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.136/2004 privind constituirea comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe în baza Legii nr.114/1996.

Competenţa aprobării proiectului de hotărâre revine Consiliului Local al Municipiului Hunedoara, conform art. 38, alin. (2), lit. „f”, “s"  şi  ale  art.46  din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001.

Faţă  de cele de mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre în forma prezentată, ca fiind legal şi oportun.

 

 

Hunedoara, la___________2004

 

P R I M A R,

Nicolae Schiau

                                                                                    VIZAT,

                                                                                     Consilier juridic

 

 

 

R O M Â N I A                                                                            

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL HUNEDOARA

P R I M A R

Compartimentul Relaţii cu

asociaţiile de proprietari

R A P O R T

 

la proiectul de hotărâre privind aprobarea listei cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul 2005 o locuinţă socială

 

În vederea soluţionării cererilor privind repartizarea unor locuinţe sociale, conform Legii nr.114/1996 republicată, se impune luarea măsurilor necesare pentru analizarea solicitărilor primite şi evidenţa lor.

În acest scop, comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe constituită în baza Hotărârii nr.136/2004 a Consiliului Local, analizând solicitările de locuinţe sociale, prezintă Consiliului Local ordinea  de prioritate a solicitanţilor de locuinţe sociale care sunt îndreptăţiţi să primească în anul 2005 locuinţe sociale, în baza dispoziţiilor Hotărârii Consiliului local nr.159/2002 privind stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele sociale.

Temeiul legal al proiectului de hotărâre îl constituie prevederile  art. 38, alin. (2), lit. „f”, “s",  ale  art.46  din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, ale Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.21, alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, ale Hotărârii Consiliului local nr.159/2002 privind stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele sociale precum şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.136/2004 privind constituirea comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe în baza Legii nr.114/1996.

Faţă de cele de mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre în forma  prezentată.

 

Hunedoara, la_________.2004

 

ÎNTOCMIT,

Căpîlnă Dorina

 

 

 

 

 

 

19 Iunie 2026

HCL 217 / 2026

privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico economici pentru obiectivul de investiții „Demolare stadion existent și anexe din cadrul Complexului sportiv CORVINUL 1921 HUNEDOARA” din municipiul Hunedoara, bulevardul Mihai Viteazu, nr. 6A, județul Hunedoara

Vezi mai mult
19 Iunie 2026

HCL 216 / 2026

privind respingerea plângerii prealabile formulate de Compania Națională „Loteria Română”, înregistrată sub nr. 43667/26.05.2026

Vezi mai mult

Primarul Municipiului Hunedoara

DAN BOBOUȚANU

PSD ales în 09.06.2024

email: primar@primariahunedoara.ro

tel: (0254) 716 322 - secretariat

 

Program audiențe: miercuri, ora 9:00

Galerie foto

Galerie foto

Galerie video

Galerie video

Vremea în Hunedoara

18°C

max 17°C - min 18°

HUNEDOARA

Miercuri, 24 iunie 2026

Curs valutar

Miercuri, 24 iunie 2026
  • EUR

    1 EUR = 5.2460 RON

  • USD

    1 USD = 4.5981 RON

  • GBP

    1 GBP = 6.0799 RON

Certificări

Guvernare transparenta deschisa si participativa