HCL 91/2004
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 91/2004
privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi a numărului de personal ale Regiei Autonome de Interes Local Hunedoara
Consiliul local al municipiului Hunedoara;
Analizând Nota de fundamentare a Primarului municipiului Hunedoara prin care se propune aprobarea organigramei, statului de funcţii şi a numărului de personal ale Regiei Autonome de Interes Local Hunedoara;
În baza dispoziţiilor Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr.69/1994 privind unele măsuri pentru reorganizarea regiilor autonome de interes local, republicată, precum şi ale Hotărârii Consiliului local nr.11/1995 privind organizarea şi funcţionarea R.A.I.L. Hunedoara;
În temeiul prevederilor art.38, alin.(2), lit.”e” şi ale art.46 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. – Aprobă organigrama şi numărul de personal ale Regiei Autonome de Interes Local Hunedoara, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – Aprobă statul de funcţii al Regiei Autonome de Interes Local Hunedoara, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă art.2 şi art.3 din Hotărârea Consiliului local nr.115/2003, precum şi orice alte prevederi contrare.
Art.4. – Prezenta hotărâre se comunică Prefectului judeţului Hunedoara, Consiliului judeţean, Primarului, Secretarului, Serviciului administraţie publică locală, Serviciului resurse umane, salarizare, organizare, centru de informaţii pentru cetăţeni şi relaţii publice, R.A.I.L. Hunedoara.
Hunedoara, la 12.05.2004
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Iovănescu Teodor
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR,
Aurel Raţă-Bugnariu
Articole asemanatoare
HCL 445 / 2026
privind alegerea dintre membrii Consiliului Local al Municipiului Hunedoara a unui preşedinte de şedinţă pentru perioada 01.11.2026 - 31.01.2027
Vezi mai multHCL 444 / 2026
privind alocarea sumei de 600.000 lei, din bugetul local al municipiului Hunedoara ca sprijin financiar pentru Episcopia Ortodoxă a Devei și Hunedoarei - Parohia Ortodoxă Hunedoara III Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena de pe raza administrativ- teritorială a municipiului Hunedoara
Vezi mai multServicii online
Primarul Municipiului Hunedoara
DAN BOBOUȚANU
PSD ales în 09.06.2024
email: primar@primariahunedoara.ro
tel: (0254) 716 322 - secretariat
Program audiențe: miercuri, ora 9:00
Vremea în Hunedoara
HUNEDOARA
Joi, 05 noiembrie 2026
Curs valutar
-
1 EUR = 5.2489 RON
-
1 USD = 4.5480 RON
-
1 GBP = 6.1244 RON
Certificări



