EXAMEN PROMOVARE PERSONAL CONTRACTUAL 13.09.2022

26 August 2022

Primăria municipiului Hunedoara organizează, in 13.09.2022, ora 11:00, examen de promovare a personalului contractual din instituție, la sfârșitul perioadei de debut

Examenul se desfășoară pentru 2 posturi, dupa cum urmeaza:

  • Inspector de specialitate, grad debutant în cadrul Serviciul  Administrativ, Întreținere Clădiri, Căi Publice, Zone Verzi din Direcția Gospodarire Urbană, care prin transformare va deveni inspector de specialitate, gr. II
  • Referent, grad debutant în cadrul Centrului de Informare Turistică din subordinea Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, Monitorul Oficial Local din Direcția Strategii Comunicare, Informații pentru Cetățeni care prin transformare va deveni referent, tr. II

Modalitatea de desfășurare a examenului:

- Persoanele încadrate în funcții contractuale de debutant vor fi promovate, prin examen, la sfârșitul perioadei de debut stabilite în condiţiile legii, în funcția, gradul sau treapta profesională imediat superioară, în baza unui referat de evaluare întocmit de șeful ierarhic şi aprobat de conducătorul instituției publice.

- Examenul de promovare constă în susținerea unei probe scrise.

Pentru participarea la examen, persoanele interesate vor depune o cerere de înscriere, la sediul Primăriei municipiului Hunedoara, str. Libertății, nr.17 – Serviciul Informații pentru Cetățeni, Relații Publice, in termen de 5 zile lucrătoare de la data  publicării anunțului

Primarul Municipiului Hunedoara

DAN BOBOUȚANU

PSD ales în 09.06.2024

email: primar@primariahunedoara.ro

tel: (0254) 716 322 - secretariat

 

Program audiențe: miercuri, ora 9:00

Galerie foto

Galerie foto

Galerie video

Galerie video

Vremea în Hunedoara

15°C

max 15°C - min 15°

HUNEDOARA

Vineri, 29 mai 2026

Curs valutar

Vineri, 29 mai 2026
  • EUR

    1 EUR = 5.2484 RON

  • USD

    1 USD = 4.5175 RON

  • GBP

    1 GBP = 6.0539 RON

Certificări

Guvernare transparenta deschisa si participativa