ANUNȚ TAXĂ SALUBRIZARE

Miercuri, 26 Octombrie 2022

Ca urmare a evoluţiilor din ultima perioadă înregistrate în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Hunedoara (o serie de hotărâri ale ADI “Deşeuri” şi schimbarea operatorului de salubritate pentru “Zona 3 Centru” din care face parte şi municipiul nostru) ne vedem obligaţi să trecem, şi în municipiul Hunedoara, de la tariful pentru gunoi menajer (achitat până acum la asociaţia de proprietari sau direct către vechiul operator de salubritate), la taxa de salubrizare (care se plăteşte la Primărie).

Aceste schimbări (independente de voinţa Primăriei municipiului Hunedoara) presupun modificări importante în ce priveşte procedura de achitare a serviciului amintit la care încercăm cu toţii să ne adaptăm cât mai bine şi cât mai rapid.

Astfel, Consiliul Local Hunedoara a adoptat un Regulament de instituire şi administrare a taxei de salubrizare (pe care îl puteţi parcurge integral accesând site-ul Primăriei : https://bit.ly/3SCoYnt).

Conform regulamentului, proprietarii de imobile trebuie, mai întâi, să depună o declaraţie pe propria răspundere privind numărul de persoane care locuiesc la fiecare adresă.

Declaraţiile se depun, începând cu data de 1 noiembrie, la sediul Primăriei municipiului Hunedoara (clădirea nouă), de luni până miercuri, între orele 07.30 – 16.30, joi între orele 07.30 – 18.30 şi vineri între orele 07.30 – 16.30;

Declaraţiile se mai pot depune şi la casieria aflată în Piaţa Obor (luni - vineri, între orele 07.30 – 14.00) precum şi la registratura DAS din clădirea Pieţei Dunărea (luni – joi, între 08.00 – 16.00 și vinerea între 08.00 – 13.00).

De asemenea, declaraţiile pot fi completate, scanate şi trimise prin e-mail la adresa info@primariahunedoara.ro. Formularele se pot descărca de mai jos.

Declarațiile pentru stabilirea cuantumului taxei de salubrizare se depun de către persoanele fizice/juridice care dețin imobile pe raza municipiului Hunedoara, însoțite de copie după actul de identitate/actul de înființare și de orice documente necesare pentru susținerea celor declarate.

Termenul de depunere a declaraţiilor de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei de salubrizare este data de 24.12.2022.

În cazul nedepunerii declaraţiilor, impunerea taxei de salubrizare se va face din oficiu (în cazul persoanelor fizice - în urma constatărilor verificărilor ce vor fi efectuate în teren, respectiv în cazul persoanelor juridice - prin estimarea unei cantităţi de 2 tone pe lună – echivalentul a aproximativ 6 mc).

Taxa de salubrizare se poate achita (în numerar sau cu cardul) la sediul Primăriei (clădirea nouă) – după acelaşi program ca şi în cazul depunerii (luni, marţi, miercuri şi vineri – de la 07.30 la 16.30, joi de la 07.30 la 18.30). Un alt loc în care se poate achita această taxă este casieria Pieţei Obor, de luni până vineri, între orele 07.30 – 14.00.

În perioada următoare vom încerca să punem la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice şi alte modalităţi de plată.

Taxa pentru luna curentă se achită până la data de 15 a lunii următoare. Ea poate fi achitată şi anticipat.

Pentru utilizatorii casnici, taxa este de 14,63 lei/persoană/lună.

Pentru utilizatorii non-casnici, taxa este de 373,06 lei/mc, TVA inclus.

Taxa se va putea plăti doar după emiterea deciziei de impunere de către Primărie. Pentru acest aspect, vom reveni cu detalii.

Taxa este impusă de decizia ADI „Deşeuri” votată de majoritatea celorlaltor primării din Zona 3 Centru, fără votul Primăriei Hunedoara. Primăria municipiului Hunedoara a fost prima instituţie care a cerut rezilierea contractului cu vechiul operator de salubritate din cauza mai multor neajunsuri semnalate de-a lungul timpului mai ales de către cetăţeni, dar şi din cauza unor situaţii constatate de către municipalitate.

Noi am votat în Adunarea Generală a Asociaţilor ADI Deşeuri doar rezilierea contractului cu vechiul operator. Toate celelalte decizii privind un nou operator stabilirea şi trecerea de la sistemul de tarif la cel de taxă au fost luate fără votul reprezentantului municipiului Hunedoara în AGA - ADI Deşeuri.

Suntem însă obligaţi să ne conformăm deciziilor luate în cadrul ADI Deşeuri, fapt care presupune atât un disconfort pentru cetăţeni (o declaraţie de depus, apoi plăţi făcute către Primărie pentru gunoiul menajer) cât şi un efort logistic şi de personal din partea Primăriei.

Dorim să asigurăm cetăţenii că, dacă tot avem un nou operator de salubrizare, dar şi o taxă de salubritate mai mare cu aproximativ 3 lei de persoană faţă de vechiul tarif, vom face toate demersurile necesare pentru a avea în Hunedoara servicii de salubrizare pe măsura banilor plătiţi lunar.

Persoanele care au efectuat plăţi în avans către fostul operator de salubritate trebuie să i se adreseze acestuia pentru restituirea sumelor cuvenite

(https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid02TrA1GmhGqG5McnsEBw2BCD99SS1jLCHHLWdq82CtgDQ1VzxD1Ay7hwm1CDjcgCGml&id=100063653738361 ).

20 Mai 2024

Anunț licitație publică vânzare teren B-dul Republicii

Municipiul Hunedoara anunță: Licitația publică deschisă, cu plic închis organizată în data de 11.06.2024, ora 12:00, în vederea vânzării prin licitație publică a terenului înscris în CF nr. 76285 Hunedoara, nr. cad. 76285, în suprafață de 93 mp, situat în municipiul Hunedoara, B-dul Republicii, nr. 2, județul Hunedoara, ...

Vezi mai mult
20 Mai 2024

ANUNȚ LICITAȚIE VÂNZARE TEREN - B-DUL DACIA

Municipiul Hunedoara, anunță: Licitația publică deschisă, cu plic închis organizată în data de 11.06.2024, ora 10:00, în vederea vânzării prin licitație publică a terenului înscris în CF nr. 76019 Hunedoara, nr. cad. 76019 în suprafață de 6 mp, situat în Municipiul Hunedoara, b-dul Dacia, nr. 6, bl. E3, județul Hunedoara, ...

Vezi mai mult

Primarul Municipiului Hunedoara

DAN BOBOUȚANU

PSD ales în 27.09.2020

email: primar@primariahunedoara.ro

tel: (0254) 716 322 - secretariat

 

Program audiențe: miercuri, ora 9:00

Galerie foto

Galerie foto

Galerie video

Galerie video

Vremea în Hunedoara

10°C

max 10°C - min 10°

HUNEDOARA

Duminică, 26 mai 2024

Curs valutar

Duminică, 26 mai 2024
  • EUR

    1 EUR = 4.9744 RON

  • USD

    1 USD = 4.5940 RON

  • GBP

    1 GBP = 5.8371 RON

Certificări

Guvernare transparenta deschisa si participativa