comunicat

Castelul Corvinilor trece la programul de vară

De sâmbătă, 3 mai 2021, trecem la programul de vară! 🏰 Până în 30 septembrie vă invităm să descoperiți Castelul Corvinilor de marți până duminică între orele 9:00 – 20:00, iar lunea între orele 12:00 – 20:00.

Vă reamintim faptul că se vizitează întreg ansamblul, constituit din: Castelul Corvinilor – sec XV-XIX, Casa Breslelor – sec XVII, Expoziția Pre- și Protoistorie. Vă așteptăm cu drag!

Cale de acces nouă, la Castelul Corvinilor

Persoanele care vizitează Castelul Corvinilor pot acum să ajungă în Curtea Husarilor și direct din strada Voinii (șoseaua care urcă pe lângă curtea exterioară a obiectivului, spre Zlaști sau Răcăștie).

Conducerea Muzeului „Castelul Corvinilor” a decis amenajarea acestei noi căi de acces atât pentru a veni în întâmpinarea turiștilor, cât și a persoanelor care participă la evenimente organizate aici, de exemplu la ceremoniile de cununie civilă.

„A fost puțin de lucru pentru a transpune ideea în practică, însă ne-am gândit că asigurarea unei căi suplimentare de acces este foarte utilă. Sunt mulți turiști pe care unele softuri de navigație îi aduc până sus, pe strada Voinii. Ca să nu mai fie nevoiți să se întoarcă spre accesul asigurat pe strada Castelului, am decis să asigurăm o intrare direct din strada Voinii. Această nouă cale de acces le va fi de folos și persoanelor care participă la festivități sau evenimente organizate în Curtea Husarilor”, spune directorul Muzeului, Sorin Tincu.

Noua intrare/ieşire asigură, în același timp, și un traseu pietonal mai scurt spre și dinspre casa de bilete a Castelului Corvinilor.