Sugestii şi reclamaţii

Biserica micro 5

09.09.2024

Nu vrem biserica în micro 5 în apropierea scoli, parcului, locului de joaca și mai ales atât de aproape de blocuri. O fi un oraș îmbătrânit dar unii mai și muncim și nu vrea gălăgie. Ați construit doua pe Eroilor, ajunge.

Nu sunt de acord cu construirea bisericii. S-a umblat din ușă în ușa cu pretextul unui parc, ca mai apoi sa se pună pancarta, ferita, cu înștiințarea de construire a unei biserici. Nu sunt de acord! Nici eu, nici vecinii, urmând a depune și o petitie prin asociația locatarilor.

De curând am cumpărat o mașină și am vrut sa o înscriu la primărie, la taxe și impozite. Precizez ca sunt persoana cu dizabilități și nu ma pot deplasa. Soțul meu care este și asistentul meu personal a fost la ghișeu, iar o doamna functionar i-a respins actele spunând ca trebuie sa merg eu. De ce trebuie sa ma chinui sa ajung la ghișeul doamnei dacă are cine depune actele. Va rog sa ma lămuriți pentru ca nu înțeleg ce lege ma obliga pe mine sa merg personal, (atâta timp cât pot completa o cerere), sau sa ma oblige sa plătesc la notar ca să depun niște acte. Acea doamna are o placere în a refuza oamenii, nu e prima data când ne respinge actele inventând tot felul de reguli , de hârtii, de legi.

Rusine politia locala Hunedoara, a 4-a noapte in care nu se poate dormi in cartierul Ghe Apostol.In urma tuturor sesizărilor nu s-a facut nimic!Oare chiar asa importante sunt voturile conaționalilor nostrii? (suntem minoritari in acest oras?)Inca odata va spun ca mi-e rusine sa mai locuiesc in acest oras! O sa ajungeti să-i slugariti doar pe ei, vă meritați alegatorii!

Am rugamintea sa rezolvati o problema cu care ne confruntam cei de pe Strada Constantin Brancusi; sunt niste cratere care ar trebui astupate, in special zona Brancusi Nr. 4 si 2.De curand ati peticit Pictor Stefan Luchian, am avut speranta ca veti continua si pe Brancusi.

Taiere brad

30.08.2024

In fata cavoului bunicilor mei, aflat in cimitirul romano-catolic, Gheorghe Apostol, se afla un brad batran si foarte inalt, care s-a uscat in intregime. Acest copac reprezinta un pericol pentru monumentele funerare din zona.Bradul se afla pe aleea principala a cimitirului, spre sfarsitul acesteia.Avand in vedere acestea, va rog sa intreprindeti cele necesare taierii acestui brad.Multumesc.

Buna ziua,rog interventie toaletare copaci: bl.4bis,6bis.Asfaltare.multumesc!!!

Deratizare

25.08.2024

Vreau "sa felicit " primaria Hunedoara pentru promtidudinea lor pt deratizare tantari muste etc in parcuri, blocuri ,copiii nostri sunt intepati in mers, in miscare la joaca SA VA FIE RUSINE ATI DAT PUTIN LA INCEPUT PRIN IUNIE SI ATI FACUT MARE VALVA SI PE URMA NIMICRUSINE

Reclamație

22.08.2024

Vreau să reclam mizeria lăsată în lift și pe scară de vecinii care fac renovări la apartamente. Și am făcut sesizare la Poliția Locală la care au răspuns că nu pot decât să îi atenționeze verbal . Nu cred că este în regulă să trăim că în vestul sălbatic.

Vă adresez rugămintea de a lua măsuri de mutare a băncilor din spatele blocului de pe str.Intrarea Lanului bl.E deoarece în fiecare seară (orele 02.00) se adună persoane care fac gălăgie până spre ziuă tulburând liniștea publică ne ținând cont de faptul că sunt oameni bătrâni ,bolnavi și locatari care merg la servici. Nu știu cine a avut această idee proastă de a le monta în locul respectiv .Înțelegem că este cabinet medical dar cabinetul are sală de așteptare.Vă mulțumesc și aștept rezolvarea .

Curruption abuse

20.08.2024

My phone is hacked and my private info is being leaked to the neighbors and town and I`m being psychologically tortured through noise.Noone will give me here names but they continued to say my full name and state from where I`m from and they shouldn`t know that.I have people making repetative noises like it`s a code to manipulate my head to show there trying to get my attention but not get cought .My neighbors come outside and have conversations about what I`m doing on my phone while I`m in my yard for me to hear it and know what I`m doin,I`m imprisoned in my home for damages incurred inside my home and outside from tresspasors only cops got access or locksmiths to these things.Ive had to change my locks many times and still had my things broken and bued.Your cops don`t want to identify themselves when I speak to them on the phone they refer to themselves as the buildngs name.My camera security has been broken inside my home.So I can`t watch them and catch these criminals. I was followed and set up numerous times to be beaten and have been beaten.Im being illegally surveilled in my home outside my home.I would like legal documents stating why I`m being surveilled by your town and country.If not I would like lie detector tests done upon the people I choose to verify.

Bună ziua, a-și dori să știu cum trebuie sa procedez in situația pe care o am la bloc la etajul meu,respectiv cărămizile lipite pe fațada blocului dau sa cada și pot cădea la cineva in cap,etajul fiind 2 eu nu pot ajunge la ele și sunt chiar deasupra intrării în bloc.Va rog daca mă puteți ajuta.Multumesc!!!

Buna ziua,va rog trimite-ti echipele dumneavoastra pentru toaletarea copaciilor de la blocul 4BIS si 6BIS de pe strada Theodor Aman,exista pericol de distrugere a acoperisului si a firelor de energie electrica/zona este plina de gropi,ultima asfaltare fiind cu foarte mult timp in urma.Va multumesc!

Circulatie

08.08.2024

Rog cu respect ca pe str Ion Creanga sa se monteze semne și alte mijloace de limitarea vitezei pt automobile și mai ales motociclete care in plus de viteza fac niște zgomote de crezi ca ești pe front ! Sunt copii și bătrâni care au nevoie de liniște mai ales seara și moaptea.

Doresc să sesizez că vegetația de pe gardul situat la intrarea pe str.Cloșca (dinspre fosta poartă principală a combinatului) împiedică circulația pe trotuarul și așa foarte îngust, forțând pietonii să meargă pe carosabilul intens circulat din ambele părți. Vă rog să luați măsuri pentru a elibera trotuarul cât mai curând posibil. Vă mulțumesc!

Toalete publice

02.08.2024

Am fost în frumosul oraș Hunedoara, totul a fost minunat, dar un lucru m-a enervat că nu există toalete publice, fie ai nevoie de o vezică puteică, fie faci pipi sălbatic într-un colț, ceea ce nu este tocmai frumos. Și de aceea vreau să fac o petiție pentru taxele publice.

Buna ziua, revin cu o solicitare pentru a se monta o oglinda rutiera la intersecția străzii Fuale cu drumul ce duce la Răcăștie. În respectiva curba vizibilitatea este extrem de scăzută. Suntem în jur de 50 de hunedoreni care zilnic ne riscam viața la un posibil accident doar pentru a ieșii de pe strada pe care locuim. Va rog să faceți o vizită la fata locului pentru a constata gravitatea situației.

Buna ziua,Trimit aceasta petitie cu scopul de a rezolva o veche problema a adresei unde locuiesc mentionata mai sus. La fiecare ploaie mai violenta pietrișul străzii este mânat la vale lăsând gropi mari care împiedică ieșirea cu mașina din garaj. Gropile se măresc și la fiecare trecere a mașinilor de ridicat gunoiul menajer. Rog soluționarea măcar temporară prin aducerea unei bascule cu pietriș. Vă mulțumesc

Buna ziua,Continuare la petitia nr 49241 din 28.06.2024, la care ati raspuns metionand ca ati aplicat amenzi contraventionale celor parcati pe trotuar, tin sa va aduc la cunostinta faptul ca acele amenzi nu au absolut niciun efect. Intr-o sesizare facuta pe aplicatia My City Hunedoara, din data de 24 Iulie, am trimis o fotografie in care se vad nu mai putin de cinci masini parcate pe trotuar. (jeep-uri si autoutilitare). Situatia se repeta zilnic. Detinem fotografii inclusiv cu echipaje ale politiei locale ignorand complet situatia descrisa.Astfel, va rugam sa ne comunicati urmatoarele: 1. In temeiul legii nr. 544 din 12/10/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public va rog sa ne comunicati numarul si cuantumul sanctiunilor contraventionale aplicate soferilor parcati ilegal pe trotuarul mentionat2. Avand in vedere ca aceste amenzi nu au niciun efect ce alte masuri veti lua pentru a opri masinile din a ocupa trotuarul in mod ilegal?Multumim

fara raspuns

22.07.2024

nu mai vreau raspuns....la petitia nr. 43546/06.06.2024, mi-ati raspuns fara cititi cu atentie si in afara subiectului.

Vă adresez rugămintea de a lua măsuri de mutare a băncilor din fața blocului undeva în lateral așa cum sunt puse cele de la B3 deoarece în fiecare seară (orele 02.00) se adună persoane care fac gălăgie până spre ziuă tulburând liniștea publică ne ținând cont de faptul că sunt copii mici și locatari care merg la servici. Nu știu cine a avut această idee proastă de a le monta în locul respectiv sub geamuri. Vă mulțumesc și aștept rezolvarea problemei.

Buna ziua,Trimit aceasta petitie cu scopul de a rezolva o veche problema a adresei unde locuiesc mentionata mai sus. La fiecare ploaie mai violenta toata strada se inunda inclusiv curtea locuintei. Doresc rezolvarea acestei probleme prin adoptarea unei solutii pentru a nu se mai deversa apa provenit din spre bulevardul decebal si trazile mai sus adiacente acesteia. Toata apa se preia in starada Chizid intersectia cu bulevardul decebal rezultand suprasolicitarea sistemului de canalizare si implicit acumularea de apa excesiva tezultand inundatii. O sa atasez si poze daca mi se solicita (facute in timpul si dupa furtuna) pentru a imi intari solicitarea. Aceste lucruri se intampla de foarte multi ani si nu s-a facut nimic. In ultima instanta voi fi nevoit sa merg inainte spre cai legale deoarece nu se vad rezultate.

Iluminat stradal

19.07.2024

Iluminatul stradal nu merge.

Centru vechi

18.07.2024

De ce sunt lăsați copii să joace fotbal pe gazonul verde din Centrul vechi în fiecare seară. Dacă stai pe bancă în zona primești o minge în cap. Nu este nici un polițist în acest loc.

Strada deteliorata

17.07.2024

Va rog verificați si poate aduceti o masina de pietris la intersecria Severin su Unirii, strada arata ca dupa bombardament. Multumesc!

Va rog sa taiati crengile copacilor de pe domeniul public de langa reteaua electrica, din Bos pana la Gros, deoarece la fiecare adiere de vant avem probleme cu curentul. Astept solutionarea problemei. Va multumesc.

Buna ziua. Am semnalat anterior prin intermediul hartii interactive (https://mycity.primariahunedoara.ro/) depozitarea necorespunzatoare a gunoiului in spatele blocului nr. 7 de pe str. Al Vlahuta nr. 7 (47764 / 21.06.2024 si 51045 / 03.07.2024). Este depozitat asa de aproape 30 de zile si nu face obiectul operatorului de salubrizare, fiind vorba de saci de moloz, bucati de mobilier si tocarie. La cele 2 sesizari anterioare am adaugat si poze pentru ca aici nu pot fi atasate din pacate. In momentul de fata sunt oameni de la Primarie in fata glocului care monteaza o a doua balustrada de acces la scarile exterioare....la ce o fi nevoie nu stim si nu intrebam, celelalte scari avand tot una ca si scara noastra sau niciuna (bl. 9, sc. A). Oricum multa lume vede sacii de moloz si gunoiul, insa nimanui nu pare sa ii pese.

Pe bulevardul Republicii la numarul 12, fostul complex Dacia (vis-a-vis de Opac Design system) de la deschiderea noii terase si a casei de pariuri, trotuarul acela a devenit parcare privata a proprietarilor terasei si a clientilor acestora!. Zi de zi sunt parcate masini dar mai ales seara nu exista sa nu fie 5-6 masini acolo, inclusiv pe pista de biciclete si in dreptul trecerii de pietoni. Cum este posibil asa ceva? Trecatorii sa fie nevoiti sa se dea la o parte din fata masinilor care circula nestingherite pe trotuar si stationeaza ore intregi.Va rugam sa luati masuri.Multumim

Primarul Municipiului Hunedoara

DAN BOBOUȚANU

PSD ales în 09.06.2024

email: primar@primariahunedoara.ro

tel: (0254) 716 322 - secretariat

 

Program audiențe: miercuri, ora 9:00

Galerie foto

Galerie foto

Galerie video

Galerie video

Vremea în Hunedoara

16°C

max 14°C - min 16°

HUNEDOARA

Marți, 02 iunie 2026

Curs valutar

Marți, 02 iunie 2026
  • EUR

    1 EUR = 5.2489 RON

  • USD

    1 USD = 4.5099 RON

  • GBP

    1 GBP = 6.0503 RON

Certificări

Guvernare transparenta deschisa si participativa